Cum explică selecţionerul Cosmin Contra victoria ratată de România, după 90 de minute în care „tricolorii” au condus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a încheiat la egalitate partida cu Norvegia, care conta pentru preliminariile EURO 2020, meciul finalizându-se cu 1-1, după un gol înscris de oaspeţi, în ultimul minut.

Cosmin Contra, selecţionerul României, a comentat pentru ProTV partida: „Eu cred că este un egal nemeritat. O primă repriză echilibrată, ei avut ocazii şi ne-au cam dominat, iar în a doua repriză băieţii au jucat extraordinat, cu un penalti ratat, un gol ratat şi ocazie imensă a lui Florin Andone, încă două-trei ocazii, dar din păcate am luat gol pe final de meci. 

Îmi pare rău pentru efortul băieţilor şi felul în care s-au luptat cu Norvegia nu a fost încununat cu trei puncte. Nu pot să spun decât că sunt mândru de ei, cred în continuare în calificare. Am avut o reacţie nelalocul ei, după ratarea penaltiului, îmi cer scuze pentru reacţie. Presiunea a fost imensă pentru acest meci. Sunt frustrat pentru că meritam să câştigăm şi nu am câştigat. Nu am ce să-mi reproşez. Să aduni 30.000 de copii la un meci decisiv nu este uşor, m-a atins la inimă. Au fost al 12-lea jucător! Băieţii au luptat până la ultima picătură de energie pentru a-i face fericiţi”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"