Cum arată Simona Halep după ce și-a operat nasul

0
Publicat:

Simona Halep a publicat sâmbătă o fotografie în care își arată noul look, la două săptămâni după ce s-a operat la nas.

Halep, imediat după ce s-a operat la nas

Sportiva română pare a se fi recuperat complet în urma rinoplastiei și a publicat o fotgrafie pentru fabii săi de pe rețelele sociale.

Simona Halep a publicat un selfie în oglindă pe Instagram

Simona Halep a anunțat că nu va mai juca tenis în acest an, ca urmare a operației suferite.

De ce s-a operat Halep

Simona Halep (30 de ani, nr 9 WTA) a decis să se opereze la nas pentru că avea mari probleme cu respirația, ocazie cu care a făcut și câteva ajustări estetice. Românca nu mai putea respira corect, iar acest lucru l-a simțit cel mai bine pe durata zilelor petrecute la Washington, în vara acestui an.

„Așa cum câțiva dintre voi știați deja, am avut probleme cu nasul mai ales în perioada verii cât mai fost în Washington. Mi-a fost greu să respir și în timpul nopții totul se agrava, deoarece aveam nasul complet înfundat.

Singura metodă prin care puteam rezolva problema a fost cu ajutorul operației. Dr Daniel Popescu mi-a făcut cu această ocazie și o intervenție chirurgicală. Mulțumesc! Totul a mers foarte bine, am nevoie de câteva săptămâni de odihnă înainte să reiau antrenamentele. Ne vedem în curând pe teren!” a explicat Simona pe contul de Instagram.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă