Cum a pierdut Gigi Becali un brand de "10.000 de euro pe zi", în numele unui război cu Armata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi oameni de fotbal au decis să înfiereze decizia Ministerului Apărării Naţionale de a-şi cere drepturile asupra a ceea ce înseamnă Steaua, uitând că Becali a preluat un brand fabulos, fără a plăti un leu pentru el.

Fazele tragicomice de la meciul Steaua – CSMS Iaşi, cu sigla roş-albastră de pe tricourile jucătorilor acoperită cu leucoplast, cu denumirea FC Gazde pe tabelă, au stârnit reacţii vehemente anti-armată. Generalul Ilie Năstase a ameninţat că “zboară din ţară”, iar Mircea Sandu a afirmat că nu înţelege această “ambiţie de a distruge Steaua”.
În fapt, revendicările Armatei sunt cât se poate de legitime, atât timp cât MApN-ul a nu a cedat niciodată marca Steaua Bucureşti, conform deciziei Înaltei Curţi.

Citeşte aici despre trecutul juridic dubios al Stelei şi de unde a pornit războiul dintre Becali şi MApN.. 

Iar în ultimii zece ani, de când a înregistrat ilegal Steaua la OSIM, Becali a fost stăpânul unui brand care “producea şi 10.000 de euro pe zi, doar din vânzările de materiale promoţionale”. Declaraţia îi aparţine lui Booby Durbac, cel care a condus vreme de trei ani Departamentul de Marketing al clubului. El a fost îndepărtat, coincidenţă sau nu, în 2011, când Becali începea războiul cu MApN-ul şi raporta pierderi imense cu echipa de fotbal.
Durbac a mai spus pentru prosport.ro că în cei trei ani, în care rezultatele echipei nu au fost extraordinare, 30 la sută din bugetul clubului era asigurat din veniturile de marketing! O sumă rezonabilă, în condiţiile în care Steaua avea 22 de magazine deschise pentru suporteri, iar 51 la sută dintre români se declarau a fi fani ai echipei din Ghencea. 
În acest moment, potenţialul de marketing al Stelei ar conduce, conform estimărilor unor specialişti, la venituri de un milion de euro pe an. O schimbare a denumirii echipei, a culorilor şi o pierdere a plamaresului, ar coborî această sumă la mai puţin de 10 la sută. 
Au folosit denumirea echipei
În timpul partidei cu CSMS Iaşi, oficialii Stelei au decis să cenzureze tot ceea ce are legătură cu numele echipei şi emblema ei. Totuşi, pe foaia de joc a arbitrului Iulian Călin nu a apărut nici FC Becali, nici FC Bucureşti, nici “echipa gazdă”, ci pur şi simplu FC Steaua Bucureşti.

Acord temporar, Armata cere despăgubiri
Preşedintele stelist Valeriu Argăseală s-a întâlnit luni cu reprezentanţii MApN. Concluzia discuţiei a fost că Steaua îşi poate folosi însemnele pentru meciul cu Dinamo Kiev de joi şi în partida cu CSMS Iaşi din Cupa Ligii. Apoi, cele două părţi vor negocia din nou. Conform unor surse MApN, Armata ar vrea despăgubiri de două milioane de euro”pentru că Steaua a folosit marca în ultimii zece ani fără încuviinţarea ei şi o sumă anuală, de şase-şapte sute de mii de euro. Era vital pentru Steaua să joace în Europa cu denumirea cu care s-a înscris în competiţie, pentru că forul de la Zurich nu aprobă schimbări din mers.