CTP, o nouă tiradă la adresa lui Colţescu: „Profund incompetent, inconştient şi iraţional. E prea mult să-i spunem rasist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Tudor Popescu a comentat încă o dată, vineri seara, scandalul provocat de brigadă românească la meciul PSG - Istanbul BB.

Analistul TV a vorbit prima dată despre incidentele de pe Parc des Princes chiar a doua zi după ce acestea au avut loc şi a catalogat atunci comportamentul lui Sebatian Colţescu drept "meltenism" şi "ghiolbănie"

Vineri seara, la Digi24, Cristian Tudor Popescu a demontat acuzaţiile de rasism generate de expresia nefericită "ăla negru", însă l-a criticat în termeni duri pe arbitrul oltean, pe care îl consideră "profund incompetent".

"Am zis de la bun început că e prea mult să spunem că domnul Colţescu este rasist, şi primesc un val de replici pe net - „Nu e rasist domne! Ce, «negru» în româneşte nu înseamnă ceva rău!”, „Uite, că culoare... chestii, socoteli...”, ca şi cum eu aş fi spus că e rasist. Nu! Am spus limpede, e prea mult să-i spunem rasist!

Să lămurim un lucru care este important. Rasismul este un mod de a gândi, este o atitudine mentală. Eu nu ştiu dacă domnul Colţescu este rasist, sau nu. Asta este o chestiune în capul omului. Atâta vreme cât omul nu se manifestă prin acţiuni, prin vorbe, prin gesturi, ce gândeşte îl priveşte. Nu mă interesează ce gândeşte domnul Colţescu. Important este, şi rău, este ce-a spus domnul Colţescu acolo.

A spus „ăla negru”. Bineînţeles, în România, dacă era la meciul Academica Clinceni cu Chindia Târgovişte, în România aşa ceva nu are o conotaţie obligatorie rasistă. Poate să fie şi în glumă spus aşa ceva. Nu are o conotaţie rasistă obligatorie. Însă tu eşti arbitru UEFA. E de presupus că ai luat cunoştinţă de regulile impuse de UEFA foarte logic, pentru că în Europa sunt acum jucători din Asia, din Africa, din America de Sud, din America de Nord, e un amestec de etnii, de rase, de naţionalităţi, de culturi, care trebuie ţinut sub control. Şi atunci, aceşti arbitri, şi domnul Colţescu, primesc nişte instrucţiuni foarte ferme în legătură cu orice boare de manifestare rasistă şi cu măsurile foarte dure care trebuie luate pe loc – oprit meciul, suspendat după aceea stadionul, se pot lua măsuri oricât de dure. Şi în aceste condiţii, raţiunea domnului a fost zero în momentul în care a pronunţat „ăla negru”. Când eşti într-un loc unde nu se vorbeşte limba ta, eşti foarte atent la cultura şi la regulile acelui loc în care te afli, şi unde eşti plătit să arbitrezi.

Pe scurt, domnul Colţescu s-a dovedit a fi incompetent, inconştient, iraţional prin această replică şi merită să fie pedepsit pentru asta. Nu pentru rasism, asta nu intră în discuţie. Poate să fie rasist, dar nu asta este chestiunea, ci că a fost profund incompetent. Nu avea voie să rostească acea frază. Că poate fi şi rasist, poate, dar eu nu îl acuz de asta. Îl acuz de incompetenţă!", a spus Cristian Tudor Popescu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani