CTP, comentariu surprinzător după eliminarea lui Halep: de ce a ferit-o de critici dure şi cum a explicat eşecul

Reputatul jurnalist a fost, de obicei, extrem de acid în exprimarea opiniilor sale în momentele în care Simona a jucat prost, precum în confruntarea cu Pennetta. După semifinala de la US Open însă, Cristian Tudor Popescu a explicat cu argumente de ce trebuie să privim jumătatea plină a paharului.

Comentariile scrise de Cristian Tudor Popescu după meciurile mari jucate de Simona Halep au devenit printre cele mai savurate de publicul din România. 

Un fan declarat al Simonei, CTP nu s-a ferit, totuşi, să o critice dur după anumite înfrângeri, dar a şi ridicat-o în slăvi după marile victorii, aşa cum a fost cea cu Azarenka (Belarus, 20 WTA). 

Imediat după cele două semifinale de la US Open, la feminin, reputatul jurnalist a postat un comentariu lung pe pagina sa de facebook, intitulat „Istoria tenisului în italiană!“.

Ce a scris?

Înainte de orice comentariu, trebuie spuse următoarele:

Simona Halep a avut un circuit nord american excelent. Finală la Toronto, finală la Cincinnati, semifinală la New York, US Open. Ne-a dăruit, românilor care iubim tenisul, seri fericite, în care o româncă a jucat la cel mai de sus nivel mondial, în elita Top 4. Iar mie mi-a făcut bucuria să pot scrie la Grand Slam nu numai despre Federer, Djoković sau Serena Williams, cum s-a întâmplat atâţia ani, ci şi despre Halep (ROU). Inimile noastre sunt alături de inima ta mare, Simona!.

În rest, Flavia Pennetta! În ciuda scorului şi timpului de joc, sub o oră, semifinala a fost mai întâi câştigată de Flavia şi apoi pierdută de Simona. Cât se poate de matură şi serioasă, italianca nu s-a autoaşezat în postura de favorită, nu a afişat superioritate faţă de Simona, cum a făcut Azarenka. A intrat pe teren concentrată şi „umilă”, pregătită, cum declara înainte de partidă, pentru o înfruntare maraton.

Raliurile ei stânga-dreapta în forţă de pe fundul terenului, ceea ce în jargonul de tenis se cheamă „buf-buf”, au fost de la început impecabile. Minute în şir, Simona a refuzat să accepte că Flavia e mai tare decât ea la genul ăsta de joc. A lovit puternic, dar neplasat, aşteptând eroarea Pennettei. Care nu a venit, dimpotrivă, după câteva schimburi, italianca lua mai mereu decizia de a schimba prima direcţia spre tuşe, cu lovitură agresivă, şi câştiga punctul.

În plus, Simona a făcut un număr înfricoşător de greşeli pasive, cel mai rău lucru din tenis – greşeala care nu rezultă nici din presiunea adversarei, nici din încercarea ta de a lovi riscant, pur şi simplu arunci o minge nederanjantă în burta fileului. Cred că a înregistrat şi un „record” – n-am mai văzut, n-am mai auzit de 15 (cincisprezece) puncte pierdute la rând de o jucătoare la un asemenea nivel, semifinală de Grand Slam, cum a „reuşit” Simona de la scorul de 3-1 pentru ea în setul 2.

În fine, factorul letal, care a pus capac, a fost simţul de anticipaţie al Flaviei Pennetta. Italianca juca „din memorie”, ştia şi pleca cu o fracţiune de secundă avans spre locul unde urma să vină mingea, în vreme ce Simona pornea mai târziu şi încerca să compeseze cu sprintul. Secvenţa emblematică pentru acest meci s-a derulat în primul set la 2-1 pentru Pennetta, pe serviciul Simonei: italianca pune o scurtă cu forehandul în partea dreaptă, Simona ţâşneşte şi ajunge destul de repede, dar trimite mecanic în cros, unde Pennetta deja plecase şi a retrimis mingea în terenul complet liber...

Există înfrângeri şi înfrângeri. Unele sunt „proaste”, inutile, cum a fost cea în faţa Čepelovei, la Wimbledon, din altele, ca aceasta, în faţa valoroasei Pennetta, Simona are ce învăţa. Oameni buni, să nu uităm de unde vine Simona în această semifinală de Grand Slam – din „groapa” de astă-vară, când ajunsese să-i fie frică şi de umbra ei şi credea că anul acesta în tenis s-a încheiat pentru ea.

Iată că anul nu s-a terminat şi cred că Simona Halep mai are în geanta ei cu ursuleţul de toartă nişte lucruri frumoase pentru noi!...

Uşoara tristeţe de după meciul Simonei mi-a fost spulberată de victoria nepământeană a celeilalte italience, Roberta Vinci, împotriva „monstrului” Serena, care n-a mai fost sacru în seara asta. E prima dată când, deşi îi înţeleg dorinţa de victorie, Serena mă enervează cu zbieretele la fiecare punct, chiar şi pe greşeala adversarei, iar când greşea ea mai lipsea să se dea cu fundul de pământ. Roberta a răspuns la toate exhibiţiile astea cu un zâmbet dezaprobator fin, ca o contessina, şi cu un joc, cu un joc... – o încântare! 

A contrat bombele lui Williams cu un rever tăiat iscusit, în stilul Steffi Graf de acum 20 de ani, cu scurte splendide, din încheietură, cu „mână moartă” McEnroe style, a alternat loviturile înfăşurate cu spin pe forehand cu „plătici” decisive, a ridicat nenumărate loburi unde îi era mai greu de lovit voinicei Serena. 

O inteligenţă tactică fantastică a arătat această signora slăbuţă şi palidă. Am văzut o biruinţă a spiritului asupra materiei. 

Finala Pennetta-Vinci e un triumf al tenisului în stare pură, care nu seamănă cu boxul.