Croația condamnă tratamentul brutal al Greciei față de fanii reținuți după scandalul de la Atena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele croat Zoran Milanovic a menționat că fanii reținuți sunt tratați „ca niște prizonieri de război” și „sunt oprimați în mod colectiv la nivel național”.

Locuri libere pentru fanii arestați în Grecia. Foto: Dinamo Zagreb via Facebook

Președintele croat Zoran Milanovic a acuzat Grecia că îi maltratează pe fanii croați arestați în urma unui scandal, la Atena înaintea meciului din turul trei preliminar al Ligii Campionilor dintre clubul grec AEK și cel croat Dinamo Zagreb transmite agenția sârbă de știri Tanjug.

Președintele a menționat că fanii reținuți sunt tratați „ca niște prizonieri de război” și „sunt oprimați în mod colectiv la nivel național”. El a acuzat, de asemenea, poliția greacă că a încălcat drepturile cetățenilor croați și că îi maltratează.

Premierul croat Andrej Plenkovic, la rândul său, a subliniat că responsabilitatea pentru faptele comise de fani „nu poate fi colectivă”. El speră la încheierea rapidă a procesului și la întoarcerea fanilor în patria lor.

Ulterior, Ministerul grec de Externe a reacționat la declarațiile președintelui Croației. "Guvernele elen și croat au fost în contact încă de la început pentru a rezolva situația în urma uciderii tragice a unui fan grec. Statul de drept este garantat în Grecia, iar drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor aflate în detenție temporară sunt respectate. Justiția greacă care este independentă va trata cazul în mod imparțial și obiectiv. Statul grec garantează întotdeauna statul de drept și integritatea celor aflați în închisoare", se arată într-un comunicat al ministerului. Aceștia au subliniat că „orice declarații care denaturează realitatea nu sunt de nici un folos în circumstanțele actuale”.

O încăierare în masă a avut loc pe 7 august în zona Nea Philadelphia din Atena. Fanii echipei Dinamo Zagreb au venit în Grecia, în ciuda interdicției UEFA de a participa la meciul din deplasare împotriva AEK. Participanții la revoltele provocate de huliganii croați au folosit în luptă dispozitive incendiare, pietre și cuțite. În urma ciocnirilor, a fost ucis un grec de 29 de ani, în urma unor multiple răni prin înjunghiere, opt persoane fiind rănite. 

Numărul persoanelor acuzate în urma altercațiilor a ajuns la 105. Guvernul grec a suspendat șapte șefi de poliție și a lansat o anchetă internă cu privire la sosirea nestingherită a aproximativ 200 de fani croați la Atena.

Jocul trebuia să aibă loc pe 8 august, dar din cauza celor întâmplate, acesta a fost amânat pentru 19 august. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort