Criza distruge fotbalul: după Rapid, un alt club de mare tradiţie din prima ligă intră în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Mărginean e omul de încredere al lui Florian Walter

„Profeţia“ lui Dumitru Dragomir se adevereşte. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal a avertizat că şapte cluburi din Liga I riscă desfiinţarea din cauza problemelor financiare. Astăzi, o altă echipă a anunţat, oficial, că are nevoie de protecţia legii întrucât nu-şi mai poate achita datoriile.

Universitatea Cluj traversează cea mai dificilă perioadă din istoria clubului, iar fanii care au sperat că lucrurile se vor rezolva, au primit, astăzi, o veste proastă.

Ioan Mărginean, cel care a preluat pachetul majoritar de acţiuni de la fostul patron, Florian Walter, a anunţat că formaţia clujeană va intra în insolvenţă, după modelul Rapid. 

„Precizez că efectuez şi în momentul de faţă toate demersurile în scopul cooptării unui nou investitor, motiv pentru care mă aflu în Bucureşti, deoarcere există o totală indiferenţă şi lipsă de interes a oamenilor de afaceri din Cluj şi Transilvania faţă de implicarea în menţinerea în viaţă a Universităţii Cluj. În cazul în care acest lucru nu se va realiza pînă la finele lui 2012, vom fi obligaţi să solicităm deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi reorganizarea judiciară“, a anunţat Mărginean, într-un comunicat.

Au o tradiţie de 93 de ani

Universitatea Cluj e o grupare de tradiţie din fotbalul românesc, fiind fondată în anul 1919. Din 1932 până acum, „şepcile roşii“ au participat, fără întrerupere, la toate ediţiile campionatului românesc, în diferite ligi. Singurul trofeu din vitrina clujenilor e o Cupă a României, care a fost cucerită în 1965.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort