Cristina Neagu, urmărită de necazuri: Verdict crunt după ce tocmai se vindecase de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu câştigă peste 17.000 de euro pe lună la CSM

Handbalista de 32 de ani s-a „abonat“ la probleme medicale. Aproape în fiecare an, a fost lovită de veşti proaste din acest punct de vedere şi nici în 2020 n-a scăpat de ele.

Căpitanul CSM Bucureşti va absenta de la toate meciurile din cadrul turneului de la Sfântu Gheorghe. Nici Vâlcea nu se va prezenta cu cea mai bună echipă, formaţia lui Pera fiind lovită de coronavirus.

Etapele 2-5 se vor disputa, începând de mâine, în două săli din Sfântu Gheorghe, sub formă de turneu. Formaţiile care reprezintă România în Liga Campionilor şi cele mai bune din Liga Florilor MOL, CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea, nu vor putea alinia echipele complete, ambele grupări având probleme de lot.

La CSM Bucureşti lipseşte cea mai bună jucătoare, Cristina Neagu fiind în perioadă de recuperare după o problemă la genunchiul stâng. Antrenorul „Tigroaicelor“, Adi Vasile, a preferat să o protejeze decât să-i forţeze revenirea pe teren.

„Cristina urmează un program de recuperare, nu avem temeri în privinţa întoarcerii ei pe teren în scurt timp. Dar, ca să o protejăm, am decis să nu vină la turneul de la Sfântul Gheorghe, să nu sărim nişte etape, mai ales că ea a stat şi două săptămâni acasă având coronavirus. Ar fi o decizie greşită să forţăm revenirea ei acum. Ea va urma protocolul de recuperare şi va relua progresiv antrenamentele“, a declarat antrenorul CSM-ului.

Situaţia e mai gravă la SCM Râmnicu Vâlcea. Florentin Pera va fi obligat să joace cele patru etape din Liga Florilor MOL fără echipa standard, nu mai puţin de nouă jucătoare fiind testate pozitiv cu COVID-19!

Programul celor patru etape

Etapa a IIa – Joi, 29 octombrie

CSU Cluj Napoca – CS Dacia Mioveni 2012

SCM Rm. Vâlcea – CSM Slatina

CS Măgura Cisnădie – SCM Gloria Bistriţa

HC Dunărea Brăila  - CSM Galaţi

CSM Bucureşti – CS Activ Prahova Ploieşti

CS Gloria 2018 Bistriţa Năsăud – HC Zalău

CS Minaur Baia Mare – CS Rapid

SCM Craiova  - ACS Crişul Chişineu Criş.

Etapa a III a -Vineri, 30 octombrie

CS Activ Prahova Ploieşti – CS Măgura Cisnădie

SCM Gloria Buzău – CSU Cluj Napoca

CSM Galaţi – CSM Bucureşti

CS Dacia Mioveni 2012 – SCM Craiova

HC Zalău – HC Dunărea Brăila

ACS Crişul Chişineu Criş – SCM Rm. Vâlcea

CS Rapid – CS Gloria 2018 Bistriţa Năsăud

CSM Slatina – CS Minaur Baia Mare.

Etapa a IV a - Duminică, 1 noiembrie

CS Măgura Cisnădie – CSM Galaţi

SCM Rm. Vâlcea – CS Minaur Baia Mare

CSU Cluj Napoca -CS Activ Prahova Ploieşti

CS Gloria 2018 Bistriţa Năsăud – CSM Slatina

ACS Crişul Chişineu Criş – CS Dacia Mioveni 2012

CSM Bucureşti  - HC Zalău

SCM Craiova  - SCM Gloria Bistriţa

HC Dunărea Brăila – CS Rapid.

Etapa a V a - Marţi, 3 noiembrie

CS Activ Prahova Ploieşti – SCM Craiova

CS Dacia Mioveni 2012 – SCM Rm. Vâlcea

HC Zalău – CS Măgura Cisnădie

SCM Gloria Buzău – ACS Crişul Chişineu Criş

CSM Slatina - HC Dunărea Brăila

CS Rapid – CSM Bucureşti

CS Minaur Baia Mare – CS Gloria 2018 Bistriţa Năsăud

CSM Galaţi – CSU Cluj Napoca.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta