Cristiano Ronaldo, un părinte sever: Ce n-are voie să consume băiatul său de 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiano Ronaldo e foarte aproape să devină cel mai bun marcator din istoria echipelor naţionale

Portughezul e renumit în lumea sportului de performanţă datorită stilului său de viaţă. Unul pe care încearcă să-l transmită şi celor patru copii ai săi.

Dacă Lionel Messi a fost în centrul atenţiei în weekend, datorită interviului acordat în Spania, în schimb, rivalul său, Cristiano Ronaldo (35 de ani), a strălucit în Dubai (Emirate), unde a fost declarat „Fotbalistul secolului“, în cadrul galei Globe Soccer Awards.

„Sper să fiu în formă pentru a mai evolua câţiva ani. Nu eu urmăresc recordurile, ele mă urmăresc pe mine“, a spus portughezul, cu ocazia primirii trofeului. Iar lusitanul are toate şansele să joace până la 40 de ani, cum şi-a propus, având în vedere stilul său de viaţă. Unul pe care încearcă să-l transmită şi celor patru copii ai săi (are doi băieţi şi două fete). 

Deocamdată, cel mai sever e cu Cristiano jr, în vârsta de 10 ani, născut dintr-o mamă a cărei identitate n-a fost dezvăluită niciodată şi care a semnat un contract pentru a ceda custodia copilului.

„Vom vedea dacă fiul meu (n.r. - Cristiano jr) va deveni un fotbalist mare. Câteodată, bea Cola şi îi place să mănânce cartofi prăjiţi. Ceea ce mă irită, iar el ştie asta. Uneori, îl pun să facă o baie în apă rece pentru o recuperare mai rapidă, după o alergare pe bandă, şi el îmi spune: <<Tată, e foarte rece acolo>>. E în regulă, are doar zece ani, totuşi. Îi spun mereu că trebuie îţi trebuie muncă şi dedicare pentru a avea succes. Nu o să pun presiune pe el să ajungă fotbalist, dar mi-ar plăcea“ a spus starul celor de la Juventus pentru football-italia.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor