Cosmin Contra: „Suntem în grafic, nu stăm la mâna nimănui“. Ce l-a nemulţumit pe selecţionerul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Cosmin Contra s-a declarat mulţumit de jocul „tricolorilor” în meciul câştigat în Malta, scor 4-0, însă spune că e deranjat de eliminarea lui Alexandru Chipciu

"Contam pe cel puţin 4 puncte din această dubla. Această victorie ne dă şansa să depinde de noi în continuare. În a doua repriză n-am mai avut inspiraţia din prima repriză. Deocamdată suntem în grafic, nu stăm la mâna nimănui. Jucam atât cu Suedia cât şi cu Norvegia acasă. Trebuie să ne pregătim bine pentru meciul cu Spania şi să scoatem un rezultat pozitiv. Sunt supărat un pic pe această eliminare a lui Chipciu, mai ales că se simte foarte bine în acest rol. Din punctul meu de vedere, am găsit un jucător bun în el, ca fundaş dreapta. Am fost inspirat cu el acolo. E un fundaş lateral care face atât faza de apărare, cât şi cea de atac. Avem jucători la naţională care îl pot înlocui. Debutul lui Cristea este unul pozitiv, dar sunt suparat pentru accidentarea lui Nedelcearu. Am marcat 4 goluri, am avut o echipa destul de tanara a spus Contra la Pro TV.

Rugat să vină cu mai multe amănunte în legătură c accidentarea lui Nedelcearu, Contra a precizat că este posibil ca fotbalistul să nu se întoarcă în ţară împreună cu lotul. „Am înţeles de la doctor că lui Nedelcearu i s-a făcut o radiografie. Cei din Malta au fost foarte amabili şi au adus un specialist, pentru a vedea dacă e nevoie de o intervenţie chirurgicală. Mai multe amănunte vom afla în următoarele ore. În principiu, el va rămâne aici”

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă