Coronavirus şterge din calendarul competiţional încă o mare competiţie din 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Pique întâmpină o nouă problemă cu proiectul Cupei Davis

Turneul final al Cupei Davis din acest an a fost amânat pentru 2021, a anunţat noul proprietar, fotbalistul Barcelonei, Gerard Pique.

Chiar dacă tenisul se pregăteşte să reia turneele începând cu data de 3 august - la feminin şi de pe 14 august - la masculin, nu toţi deţinătorii de competiţii din sportul-alb au încredere că epidemia de coronavirus va permite disputarea în condiţii bune a evenimentelor. Astfel, sfârşitul acestei săptămâni a adus confirmarea că în 2020 nu se va mai juca în Cupa Davis, competiţia pe naţiuni a tenisului masculin, regândită şi schimbată radical în 2019, de compania Cosmos, deţinută de Gerard Pique.

18 echipe ar fi trebuit să se înfrunte între 23 şi 29 noiembrie 2020, la Madrid, pentru „Salatiera de Argint“, câştigată anul trecut de Spania lui Rafael Nadal. Competiţia a fost reprogramată începând cu 22 noiembrie 2021, tot la Madrid.

„Este o dezamăgire uriaşă pentru toţi faptul că finalele Cupei Davis nu vor avea loc în acest an. Nu ştim cum va evolua situaţia cu coronavirusul în fiecare dintre ţările calificate sau dacă restricţiile vor fi menţinute sau nu în Spania. Nu ştim ce va fi în noiembrie pentru a putea asigura toate măsurile de siguranţă care s-ar impune“, a transmis Gerard Pique. Fotbalistul a fost aspru criticat când a revoluţionat competiţia fondată în anul 1900, introducând un turneu final de o săptămână.

Spania a fost una dintre ţările europene cel mai puternic afectate de COVID-19, dar în prezent sunt aplicate măsuri de relaxare, astfel încât chiar şi pe durata verii va fi posibilă organizarea de evenimente publice cu cel mult 400 de participanţi în aer liber şi cel mult 50 de persoane în interior.

Au fost amânate, din septembrie 2020 pentru martie sau septembrie 2021, şi 24 de partide disputate în sistem tradiţional, acasă/deplasare, din Grupele Mondiale I şi II. România va avea de înfruntat Portugalia, după ce a câştigat la masa verde duelul din februarie cu China, tot din cauza noului coronavirus.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul