Cooperativa prinde putere în fotbal: Comandantul preia frâiele în Ilfov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigi Nețoiu, 65 de ani, membru de vază al Cooperativei care decidea rezultatele în culise, s-a întors în fotbalul românesc, ca președinte al tuturor sporturilor clubului din Voluntari, poziție din care i-a numit în staff pe Ovidiu Burcă (antrenor principal) și pe Florin Marin (consilier pe fotbal).

Gigi Nețoiu

Gigi Nețoiu, implicat în agricultură, este un aproapiat al primarului din Voluntari, Florentin Pandele, și a influențat numirea lui Ovidiu Burcă. În plus, l-a numit și pe Florin Marin, 71 de ani, consilier pe probleme de fotbal al clubului. Revenirea lui Nețoiu a fost anunțată și de prosport.ro.

Și-a numit preferatul la echipă

Nețoiu a mai lucrat cu Burcă și cu Florin Marin la U Craiova, în perioada 2000-2002. Ulterior, imediat după ce juveții au ajutat Dinamo să câștige titlul din ediția 2001-2002, omul de afaceri, cu un lot de 12 jucători, inclusiv Burcă la acea vreme, și Marin au descins la clubul din Ștefan cel Mare, scrie gsp.ro.

În acest moment, FC Voluntari se clasează pe locul 7 în Liga 2, cu 22 de puncte obținute în primele 13 meciuri. Ilfovenii și-au propus promovarea, dar recent l-au alungat pe tehnicianul Claudiu Niculescu.

Nețoiu a făcut parte din primul grup de acționari ai lui Dinamo, în iulie 2005, dar n-a rezistat decât jumătate de an în acea formulă cu 12 oameni de afaceri. S-a retras cu scandal în prima parte a lui 2006 de la gruparea din Ștefan cel Mare. De atunci s-a retras din fotbal, chiar dacă a mai susținut ca sponsor diverse activități. 

Nețoiu a făcut închisoare în Dosarul Transferurilor.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte