Contra le-a trasat elevilor săi sarcini ambiţioase pentru derby-ul cu Steaua: „Vrem să relansăm campionatul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra visează să ia titlul cu Petrolul, după ce anul trecut a câştiga Cupa României

Antrenorul Petrolului este conştient că dacă echipa sa nu va câştiga derby-ul cu Steaua programat etapa viitoare, atunci titlul ar fi o pradă uşoară pentru campioana en-titre.

Imediat după meciul câştigat în faţa Viitorului, Contra s-a dus cu gândul la partida din etapa viitoare, atunci când Petrolul va întâlni în Ghencea pe Steaua. Tehnicianul ploieştenilor priveşte întâlnirea cu campioana ca pe o mare şansă pentru relansarea campionatului. "E un meci important pentru noi mai mult decât pentru Steaua. Să vedem dacă reuşim să jucăm fotbal, să le punem probleme şi să scoatem un rezultat bun pentru că am relansa campionatul. Steaua e favorită la titlu, Astra e din ce în ce mai puternică, Pandurii şi Vaslui încet-încet urcă în clasament şi pot să ne încurce. Noi nu suntem favoriţi, dar vrem să ne batem până în ultimele etape la titlu. Dacă am reuşi să câştigăm acolo am relansa campionatul şi am fi 3-4 echipe foarte aproape de Steaua şi ar fi bine pentru frumuseţea campionatului", a comentat Contra la Digi Sport.

Antrenorul Petrolului este convins că daca echipa sa nu va încurca Steaua etapa viitoare, atunci lupta pentru titlu ar fi tranşată în favoarea roş-albaştrilor. "Steaua se poate distanţa definitiv dacă ne bate, s-ar putea desprinde pentru că au trei meciuri mai puţin disputate. Steaua e favorită pentru că e campioană şi joacă în UCL. Cred totuşi că vom da o replică bună şi vom încerca să câştigăm”, a adăugat tehnicianul.

Petrolul a bătut cu 3-0 pe Viitorul Constanţa în prologul etapei a XV-a din Liga 1. În următorul meci, ploieştenii se vor duela cu Steaua într-un meci programat duminică, la ora 21.00, în direct pe Digi Sport.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut