Contra, curajos la Getafe: ce promisiune le-a făcut fanilor unei echipe care n-a mai învins în campionat de 102 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul tehnician al celor de la Getafe a condus, marţi, primul antrenament după care a fost prezentat în faţa jurnaliştilor.

Cosmin Contra a condus, marţi dimineaţă, prima şedinţă de pregătire a celor de la Getafe, în calitate de antrenor, cu entuziasmul unui om căruia i s-a îndeplinit un vis. „Guriţă“ a vorbit cu noii săi elevi cărora li s-a adresat într-o spaniolă curată, s-a împlicat energic în antrenament şi a lăsat senzaţia că savurează fiecare moment petrecut pe teren.

După ce a pus punct şedinţei, una la care au asistat şi câţiva români stabiliţi în Spania, tehnicianul de 38 de ani a apărut într-o conferinţă de presă. Cu acest prilej a fost prezentat, oficial, ca noul antrenor al echipei unde a jucat între 2006 şi 2010.

„Vom câştiga, jucând ofensiv“

Fostul principal al Petrolului a insistat că nu va avea nevoie de o perioadă de adaptare, întrucât cunoaşte foarte bine clubul. 

„Mulţumesc preşedintelui de la Getafe pentru oferta pe care mi-a făcut-o. Aici, cunosc pe toată lumea, de la grădinar la preşedinte. Sunt sigur că muncind mult o să scăpăm de retrogradare. Sper ca vineri stadionul să fie plin ca pe vremea când eram jucător. Pot să promit că vom avea o echipă cu mult suflet, care va lupta până la ultima suflare. Jucătorii au probleme la capitolul încredere pentru că n-au câştigat de mult timp. Dar de vineri vă fi o alta imagine a echipei“, a declarat Contra într-o conferinţă transmisă în România de Digi Sport.

Are aşteptări mari de la Marica

Noul antrenor al celor de la Getafe a recunoscut că Ciprian Marica (18 meciuri şi 2 goluri în La Liga) ar trebui să facă mai mult pentru formaţia din periferia Madridului. „N-am avut timp să vorbesc cu Marica, dar până vineri voi avea timp. El nu şi-a arătat încă adevarata valoare. Eu cred şi ştiu că poate mult mai mult şi că va arăta mult mai mult“, a declarat Contra.

102 zile fără victorie

Getafe n-a mai învins în La Liga de la 29 noiembrie, când s-a impus, acasă, 1-0, cu Levante. De atunci au trecut 102 zile, perioadă în care noua echipă a lui Contra a bifat patru remize şi opt înfrângeri, ajungând pe locul 16 din 20, la un punct de retrogradare.

Preşedintele Angel Torres Sanchez speră că sosirea lui Contra va aduce şi prima victorie după mai bine de trei luni. „Aveam un acord cu Cosmin Contra de ceva vreme şi urma ca după ce îşi termină contractul în România să vină să antreneze Getafe. A trebuit să grăbim lucrurile din cauza rezultatelor slabe. Eu am încredere în Cosmin. Începând de vineri sper să începem să câştigăm meciuri“, a declarat preşedintele celor de la Getafe.

600

de mii de euro va fi salariul stagional al lui Contra la Getafe, echipă cu care a semnat până la finalul sezonului 2016-2017.

Primele cinci meciuri ale lui Getafe cu Contra

*Getafe – Granada (vineri, ora 22.00, Digi Sport)

*Athletic Bilbao – Getafe

*Getafe – Villarreal

*Valencia – Getafe

*Elche - Getafe

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”