Continuă lupta sportivilor cu sistemul din tenis. O scrisoare întreține focul aprins între jucători și organele de conducere

0
Publicat:

După procesul intentat de PTPA (asociația fondată de sârbul Novak Djokovic), asumat de mai mulți sportivi - printre care și de Sorana Cîrstea, recent a apărut o scrisoare prin care jucătorii de top din circuitele ATP și WTA revendică o cotă mai mare din câștigurile la turneele principale.

Novak Djokovic conduce revolta jucătorilor

Bătălia dintre jucătorii de tenis și instituții (forurile de decizie) nu s-a încheiat încă. Plângerea PTPA împotriva ATP, WTA, ITF și ITIA a fost doar prima mișcare a unor jucători care au decis să ia atitudine împotriva principalelor organe de conducere ale sportului.

Acum, cei mai importanți tenismeni din circuit care ies pe teren și turneele de Grand Slam sunt în centrul atenției. Potrivit publicației L'Equipe, primii 20 în clasamentul masculin și feminin au semnat o scrisoare prin care cer celor patru turnee - Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open - o creștere substanțială a premiilor în bani.

Prin această scrisoare s-a solicitat ca de o cotă mai mare din profiturile realizate de cele mai prestigioase patru turnee ale celor două circuite să beneficieze cei mai importanți jucători. Motivele se bazează pe o viziune pe care sportivii respectivi o au de câțiva ani: fără ei, nu ar exista spectacol.

Premiile au tot crescut: vor modelul aplicat în NBA

Solicitarea, deja menționată parțial de PTPA în reclamația făcută, urmează modelul NBA, în care jucătorilor li se garantează 50% din veniturile generate de ligă pe parcursul unui sezon. În tenis, însă, nu este cazul. După cum relatează ziarul francez, premiile totale ale Openului francez de anul trecut au fost de 53,478 milioane de euro, puțin sub 16% din veniturile turneului.

Scrisoarea pe care cei mai importanți jucători de tenis din ambele circuite au semnat-o nu este altceva decât o solicitare a unei revendicări deja făcute în trecut. Sub presiunea jucătorilor, fondul de premiere fusese crescut semnificativ. Indemnizația acordată câștigătorilor de la simplu masculin și de la feminin a crescut cu 54%, cea a semifinalistelor cu 60%.

La US Open s-au atins cifre-record, cu 75 de milioane de dolari premii în bani. Ediția din 2024 de la Roland Garros a crescut premiile cu 7,82% mai mult decât cele din 2023. Cifre care însă nu îi mulțumesc pe cei mai puternici 20 de tenismeni din lume.

De altfel, ei consideră că felia lor de tort nu este suficient de proporțională față de profiturile generate de Grand Slam-urile, care în 2024 au atras o audiență de peste două miliarde de oameni în peste 200 de țări, cu un total de 3.360.000 de spectatori pe stadioane, o creștere cu 10%.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie