CM 2014. Dezvăluirile lui Van Gaal: cum s-a ajuns la Vlaar. Doi jucători olandezi au refuzat să execute primul penalty

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Discuţie între jucătorii olandezi şi Van Gaal, înaintea penalty-urilor cu Argentina. FOTO: BBC

În sferturi, cu Costa Rica, olandezii au executat şi au transformat impecabil cele patru lovituri de departajare de care au avut nevoie pentru calificare. În semifinale, cu Argentina, au ratat două din patru, printre care şi primul penalty, considerat de specialişti drept unul extrem de dificil de executat, din cauza presiunii.

Staruri cu numeroase trofee câştigate, cu titluri şi Ligi ale Campionilor în palmares, jucători de zeci de milioane de euro. 

Te-ai aştepta ca experienţa să-şi spună cuvântul, iar starurile de zeci de milioane de euro să nu prea aibă emoţii. 

Şi totuşi, selecţionerul Olandei, Van Gaal, a făcut o dezvăluire interesantă. 

 „Am întrebat doi jucători dacă vor să execute primul penalty, înainte de a-l alege pe Vlaar. Ambii au refuzat. Am spus că Vlaar a fost cel mai bun jucător al nostru în meci şi asta ar trebui să-i dea încredere", a declarat Van Gaal, care nu i-a nominalizat pe cei doi. 

Romero, un antrenor pe care Van Gaal susţine că l-a învăţat la AZ Alkmaar să apere penalty-uri, a parat prima execuţie, a fundaşului Vlaar, apoi şi pe cea de-a treia, în ordinea executării din tabăra batavilor, a lui Sneijder. 

Argentina s-a calificat miercuri, în finala Cupei Mondiale, după ce-a învins Olanda, 4-2, la penalty-uri. În ultima act, „pumele” vor întâlni Germania, duminică, la 22.00, pe Maracana. 

Vezi şi 

CM 2014. VIDEO Argentina câştigă la loviturile de departajare partida cu Olanda. Romero, eroul echipei lui Messi

FOTO+VIDEO Nebunie la Buenos Aires după calificarea Argentinei în finala CM. Zeci de mii de oameni au celebrat

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!