CM 2014. „Adevărul“, calificat la Mondiale: povestea reporterului care a ajuns în cel mai fierbine loc al planetei fotbalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amir Kiarash, alături de Maradona

Ca ţară necalificată, România a avut doar câteva acreditări pentru presa scrisă, iar „Adevărul“ e printre puţinele publicaţii din ţară care va avea un reporter în Brazilia.

E vorba de Amir Kiarash (32 de ani). Iranian de origine, acesta a venit în România, în 1992, a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi şi-a făcut debutul în presă la „Gazeta Sporturilor“, în 2002. De atunci, a mai lucrat la „ProSport“ (2003 – 2009), ajungând la „Adevărul“ din 2009.

Trei Mondiale şi o întâlnire cu Maradona

De-a lungul anilor, Amir a avut privilegiul de a acoperi o serie de evenimente internaţionale de anvergură. A fost la Mondialele din 2006 şi din 2010 ca ziarist acreditat, iar acum va transmite reportaje de la faţa locului din Brazilia. În rest, are în CV o prezenţă la Cupa Asiei, în 2011, în Qatar, dar şi o întâlnire cu Diego Maradona în Emirate, prilej cu care legenda argentiniană a transmis un mesaj de încurajare pentru Mihăiţă Neşu.

Şi ziarist, şi suporter

Chiar dacă a asistat la multe meciuri şi turnee importante, Amir spune că Mondialul din 2006 rămâne cel mai special moment al carierei sale de până acum. „A fost prima competiţie majoră la care am fost prezent şi, timp de o lună, am trăit un vis în Germania, mai ales că şi naţionala Iranului era acolo . De bucurie, am cam şi uitat să mănânc şi m-am întors în România cu vreo cinci, şase kilograme în minus“, a spus jurnalistul „Adevărul“.

CITEŞTE ŞI:

*Începe Mondialul: Fiesta fotbalistică. Fiasco organizatoric. La cât se ridică nota de plată care i-a revoltat pe brazilieni

*Coşmarul Brazilia: Mondialul se joacă într-o ţară în care nu există trenuri. Cum se vor deplasa fanii între oraşe

*Au şi brazilienii un Mazăre al lor. Cum a comentat primarul oraşului Rio carenţele organizatorice ale Mondialului

*Spania se revoltă împotriva fotbaliştilor: naţionala a ajuns subiect de dezbatere în parlament înainte de Mondiale

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Alegerile parlamentare din Argentina, câștigate de partidul preşedintelui Javier Milei. Rezultatele scrutinului legislativ de la jumătatea mandatului contrazic sondajele
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Sinner nu se mai ascunde: și-a scos în lume iubita și a prezentat-o părinților. Fata a dat târcoale familiei Schumacher
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”