Clubul Pandurii Târgu Jiu, somat de Curtea de Conturi să restituie două milioane de euro bugetului statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Condescu este un apropiat al preşedintelui FRF, Mircea Sandu

Marin Condescu, preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, a aflat că va fi nevoit să restituie bugetului de stat două milioane de euro, sumă care provine din finanţarea oferită de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) pentru echipa gorjeană.

Potrivit unei anchete realizate în trecut de Gazeta Sporturilor, clubul gorjean a primit din partea statului aproximativ 30 de milioane de euro în decurs de opt ani. Acum, două milioane de euro din banii primiţi de la stat trebuie returnaţi, iar termenul de restituire este 31 martie 2013. Mai precis, suma de 8,8 milioane de lei trebuie să scoată Pandurii din visteria clubului, dar clubul gorjean nu dispune de aceşti bani.

“Nu plătim nimic, nu plătim pentru că nu trebuie. Dacă va exista vreo decizie judecătorească irevocabilă…Nu dau banii până pe 31 martie pentru că aşa vrea Curtea de Conturi. Nu există nico decizie. O să se lămurească lucrurile, veţi vedea”, a spus Marin Condescu pentru gsp.ro.

Pandurii au atacat în instanţă decizia Curţii de Conturi, dar până la stabilirea unui verdict definitiv, clubul lui Condescu va fi obligat să restituie suma de două milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat