Cîrstea şi Buzărnescu joacă, miercuri, la French Open: Avem orele meciurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana Cîrstea

Dacă Ana Bogdan (102 WTA) a profitat de retragerea lui Naomi Osaka (2 WTA) şi a avansat deja în turul III, „Sori“ şi „Miki“ trebuie să obţină calificarea în această fază, după dueluri în care vor avea situaţii diametral opuse.

Dacă Sorana Cîrstea (54 WTA) porneşte cu prima şansă în turul II, după cum „Adevărul“ a scris aici, în schimb, Mihaela Buzărnescu (174 WTA) e, cel puţin pe hârtie, outsider în duelul cu Serena Williams (8 WTA). 

Vestea bună pentru „Miki“ e că, profitând de faima adversarei, meciul ei se va juca pe „Philippe Chatrier“, arena principală din cadrul complexului Roland Garros. Şi cu public în tribune, pentru că, potrivit organizatorilor, duelul Buzărnescu - S. Williams e programat să înceapă după ora 16.00, ora României. Ceea ce înseamnă că el nu va fi afectat de carantina de noapte, care intră în vigoare pe teritoriul Franţei, de la ora 21.00, în fiecare seară.

Iată meciurile româncelor rămase în proba de simplu de la French Open 2021:

*Cîrstea (54 WTA) - Trevisan (97 WTA)

Miercuri, ora 12.00. Va fi prima partidă a zilei de pe Terenul 12.

*Buzărnescu (174 WTA) - S. Williams (8 WTA)

Miercuri, nu mai devreme de ora 16.00. Va fi al treilea meci al zilei de pe „Philippe Chatrier“, precedat de partidele Tan - Vondrousova şi Khachanov - Nishikori.

*Bogdan (102 WTA) - Osaka (2 WTA) 

Ana Bogdan merge în turul III, după retragerea jucătoarei din Japonia. Românca va întâlni învingătoarea meciului Badosa (35 WTA) - Kovinic (62 WTA).

Eurosport transmite turneul de la French Open.
Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie