Cîrstea, explicația înfrângerii cu Kvitova: „Asta îmi reproșez“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aventura spectaculoasă a Soranei Cîrstea (32 de ani, 74 WTA) în Statele Unite ale Americii s-a încheiat. După o lună de vis, cu niște câștiguri imense, după cum Adevărul le-a enumerat aici.

Învinsă în semifinalele de la Miami Open, „Sori“ a explicat pentru trimisul Digi Sport în SUA, Gabriel Morariu, cum de a fost întoarsă de Petra Kvitova (Cehia, 33 de ani, 12 WTA) după un meci în care, la un moment dat, a irosit două mingi de set!

Ce a spus Sorana Cîrstea?

*Dacă ar fi să-mi reproșez ceva, sunt game-urile de la 5-2 pentru mine la 7-5, 2-0 pentru ea. Acolo am simțit că am scăzut puțin jocul. Ea a început să fie mult mai liberă, să joace mult mai curajos. Apoi, am încercat să revin, dar a fost prea târziu.

*Plec cu zâmbetul pe buze, au fost două turnee bune din partea mea. Am pierdut la Indian Wells la Iga (n.r. – Iga Swiatek), numărul 1, iar aici la Petra, după un meci pe care cred că l-am avut în mână. Nivelul e acolo și asta îmi dă încredere pentru turneele care urmează.

Ce urmează pentru Sorana Cîrstea?

Sezonul de zgură. Foarte probabil, calendarul Soranei, în următoarele săptămâni, va include participări la Stuttgart (15-23 aprilie), Madrid (25 aprilie – 7 mai), Roma (9 – 20 mai), punctul culminant urmând a fi atins, la French Open (28 mai – 11 iunie). Aici, Cîrstea poate aborda al doilea Grand Slam al anului din postura de cap de serie, dacă își va continua ascensiunea în ierarhia mondială.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate