Ciprian Marica, revoltat că paparazzii care l-au hărţuit nu au fost pedepsiţi: „Este o nesimţire ceea ce s-a întâmplat! Nu se mai poate aşa!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul în care a fost implicat Ciprian Marica în noaptea de miercuri spre joi când doi paparazii au încercat să-l fotografieze şi filmeze fără acordul său cunoaşte cote nebănuite. Supărat că declaraţiile sale au fost interpretate de presă, atacantul a postat pe Facebook un mesaj prin care îşi doreşte să lămurească situaţia tensionată dintre el şi reprezentanţii mass-media.

Nemulţumit că sensul declaraţiilor sale a fost denaturat de presă, Marica a ieşit din nou la rampă pentru a lămuri circumstanţele în care s-a produs incidentul din noaptea de miercuri spre joi. Atacantul naţionalei a depus deja plângere penală împotriva paparazzilor, susţinând că nu se va da bătut până când aceştia nu vor fi pedepsiţi.

"Observ cu tristeţe ca se dă o conotaţie greşită anumitor evenimente, aşa că revin şi aici cu precizări făcute în conferinţa de presă. În acest an, avocaţii mei au trimis în repetate rânduri notificări către toate canalele media. Am cerut să-mi fie respectate drepturile, să nu mai fiu filmat, să am libertate. Indivizii despre care s-a scris m-au hărţuit, deşi am trei acţiuni judecătoreşti deschise împotriva lor.

M-au urmărit în permanenţă. Aşa nu se mai poate. Nu mai este o lipsă de respect, este o nesimţire ceea ce s-a întâmplat. Acum le voi face încă o plângere penală! Au incercat în repetate rânduri să mă santajeze, dar eu, Ciprian Marica, sunt un tip nesantajabil. Nu vă spun cât de hărţuit sunt şi ce calvar trăiesc de când sunt în România. Nu se mai poate aşa! Nu-mi luaţi bucuria de a trăi în ţara mea! Regret foarte tare că autorităţile nu-şi protejează cetăţenii în astfel de situaţii şi că oricine poate să te atace, să te agreseze în orice moment!

Îmi pare rău că mă aflu într-o astfel de situatie ingrată, în loc să vorbim despre fotbal. Ciprian Marica nu este un bătăuş, nu este un hoţ! Las legea şi pe cei care sunt datori să facă justiţie în România să lămurească acest caz. Eu am vrut să mă protejez de agresivitatea şi injuriile care mi s-au adresat. Nu pot să-mi permit să reproduc atacurile cu care am fost întâmpinat, sunt sub limita umană! Lucrurile sunt premeditate, asta e foarte clar! Şi e păcat ca se permite asta!", a scris Marica pe pagina personală de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort