Chivu a vorbit despre cal și despre vacă, după ce Parma a remizat cu Verona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AC Parma a remizat aseară în etapa a 30-a din Serie A, 0-1 cu Hellas Verona, iar runda viitoare are meci cu liderul Inter Milano. Parma este pe locul 16 din 20 de formații. Are 26 de puncte, cu 3 mai mult decât locul 18 (Empoli), ultimul care trimite în Serie B. Cu Chivu la timonă, „cruciații” au strâns 6 puncte în 5 etape.

Chivu este amărât la Parma

Deși are o singură înfrângere, 0-1 cu Udinese, Chivu ar fi vrut mai multe puncte în cele 5 etape de când este antrenor la Parma. Iar presa peninsulară scrie că ar putea fi înlocuit chiar cu fostul tehnician al echipei.

Am arătat că suntem pregătiți să jucăm un meci greu, cunoscând adversarul și forța lui. Am rezistat, mă bucur pentru spiritul și sufletul de care am dat dovadă, ne-a lipsit scânteia în față, câteva episoade care puteau fi în favoarea noastră. Rămân cu spiritul, sufletul și punctul, în ultimele cinci meciuri am făcut șase puncte.

Sunt importante pentru a urca în clasament, chiar dacă mi-aș fi dorit un pic mai mult. Suntem într-o fază a sezonului în care nu ne permitem să fim drăguți, trebuie să creștem numărul de faulturi și de galbene.

Întâlnim echipe pregătite pentru acest gen de meci, trebuie să creștem și din acest punct de vedere. Trebuie să înțelegem ce înseamnă să jucăm pentru salvare”, a declarat Chivu la microfonul Sky, citat de Tutto Mercato. Antrenorul român a oferit apoi declarația serii: „În România se spune așa: calul aleargă, dar vaca dă laptele”.

Pentru Chivu urmează meciul cu Inter

Pentru Parma urmează un meci infernal, cu Inter, pe 5 aprilie, de la ora 19.00. Chivu va înfrunta echipa alături de care a cucerit titlul în Serie A, Champions League și Cupa Italiei în 2010, ca jucător. Înainte de Parma, Cristi a antrenat doar la academia celor de la Inter. Cu toate acesta, a transmis că urmează un meci ca oricare altul.

Nu am niciun sentiment, trebuie să fim pregătiți să înfruntăm orice echipă, așa cum am fost și până acum”, a declarat Chivu despre meciul cu liderul campionatului italian.

Mai multe pentru tine:
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă