Chiajna - Corona 1-0: Nae Manea, antrenorul care îţi garantează ultimul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nae Manea

După ce a retrogradat Gloria Bistriţa cu brio, clasându-se pe locul 18 din 18, tehnicianul de 59 de ani i-a dus şi pe braşoveni pe ultima poziţie a clasamentului Ligii I. Dincolo de neputinţa antrenorului, cei de la Corona s-au „remarcat“ şi printr-o prostie destul de mare.

Cu trei înfrângeri în primele trei etape, Corona Braşov n-a putut „smulge“ nici măcar un punct în compania celor de la Concordia Chiajna, formaţie care a apărut de nicăieri, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a impus-o în prima ligă. 

Soarta oaspeţilor a fost pecetluită destul de repede, după ce portughezul Bragança - adus de Manea de la Gloria - a luat două galbene (4 şi 12) şi a fost trimis la vestiar! În inferioritate numerică, Corona Braşov şi-a mai dat o lovitură, atunci când Florin Ilie l-a faultat în careu pe Daniel Florea. Acesta a transformat penalty-ul (25), iar până la final tabela nu s-a mai modificat.

Concordia Chiajna a revenit în Liga I cu o victorie, în timp ce la Corona Braşov urmează, foarte probabil, schimbarea antrenorului. „N-aş mai vrea să continui la Corona. E nevoie de un şoc la echipă“, a spus Nae Manea la Digi Sport.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi