CFR, zguduită după rușinea de la Botoșani: decizia patronului Varga, imediat după fluierul de final VIDEO

0
Publicat:

CFR Cluj a debutat cu stângul în 2024, iar partida de la Botoșani, prezentată de Adevărul aici, a redeschis subiectul demiterii lui Andrea Mandorlini (63 de ani) după cum a intuit Adevărul. Această informație a fost confirmată de Digi Sport, la câteva secunde după fluierul de final al meciului Botoșani – CFR Cluj.

Andrea Mandorlini

Din informațiile obținute de postul care a transmis partida, patronul clujenilor, Nelu Varga, a decis deja soarta lui Mandorlini. Care va fi dat afară de la CFR, în condițiile în care șansele la câștigarea titlului sunt ca și compromise. Mai mult decât atât, de acum ardelenii au mari emoții și pentru păstrarea locului 2. Pe care l-ar putea pierde, încă din această seară, dacă Universitatea Craiova va învinge Farul.

În acest context, schimbarea lui Mandorlini e o decizie firească. Iar în locul său va fi instalat Adrian Mutu (45 de ani), liber de contract. Despre această schimbare a scris Adevărul, încă de la finalul anului 2023.

VEZI REZUMATUL MECIULUI BOTOȘANI - CFR CLUJ

Superliga 2023-2024, etapa a 22-a (prima din 2024)

Vineri

Sepsi – Poli Iași 6-0

Rapid – FC U Craiova 1948 4-3

Sâmbătă

Universitatea Cluj – Hermannstadt 2-1

Petrolul – Dinamo 1-0

Duminică

Botoșani – CFR Cluj 1-0

Universitatea Craiova – Farul 20.00

Luni

Voluntari – Oțelul Galați 17.00

FCSB – UTA 20.00

Clasament

1. FCSB           21        13        5          3          38-20   44

2. CFR Cluj     22        10        6          6          37-22   36

3. Rapid           22        9          9          4          38-25   36

4. Universitatea Craiova         21        9          7          5          31-23   34

5. Sepsi            22        9          6          7          33-25   33

6. Universitatea Cluj   22        8          8          6          30-32   32

7. Petrolul       22        6          12        4          23-22   30

8. Farul Constanța       21        8          6          7          30-31   30

9. Hermannstadt          22        6          11        5          28-25   29

10. FC U Craiova 1948           22        8          3          11        36-37   27

11. Oțelul Galați          21        5          11        5          22-22   26

12. UTA          21        5          9          7          23-28   24

13. Voluntari   21        6          6          9          26-34   24

14. Poli Iași     22        5          8          9          25-37   23

15. Dinamo     22        4          4          14        13-32   16

16. Botoșani    22        2          9          11        21-39   15

*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).

*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).

*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off, în Europa Conference League.

*Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

*Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă