CFR Cluj pregăteşte două mutări-bombă pe piaţa transferurilor. Julio Baptista, fost jucător la Real Madrid, face vizita medicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Julio Baptista, pe vremea când evolua la AS Roma

Julio Baptista şi Jesus Fernandez, doi foşti fotbalişti ai lui Real Madrid, sunt pe punctul de a semna cu CFR Cluj.

Julio Baptista şi Jesus Fernandez, doi foşti fotbalişti ai lui Real Madrid, sunt pe punctul de a semna cu CFR Cluj, scrie DigiSport.ro.

În cariera sa, Julio Baptista, în vârstă de 36 de ani, a mai evoluat la Sao Paulo, Sevilla, Real Madrid, Arsenal, AS Roma, Malaga, Cruzeiro şi Orlando City. În urmă cu un an şi jumătate, cel poreclit "Bestia" decisese să se retragă din fotbal, însă acum este gata să revină pe gazon, notează sursa citată. Baptista face vizita medicală şi, dacă totul e în regulă, va semna pe un an cu CFR Cluj. 

Baptista a jucat la Real Madrid în perioada 2005-2008, marcând 11 goluri în 59 de partide de campionat.

În Gruia ar urma să sosească şi portarul Jesus Fernandez, în vârstă de 30 de ani, care a trecut şi el pe la Real Madrid, dar a prins doar câteva minute la echipa mare. El a evoluat ultima oară în liga a treia spaniolă, la Cultural Leonese. 

UPDATE. Transferul lui Jesus Fernandez a fost oficializat.

„CFR 1907 Cluj anunţă transferul portarului spaniol Jesus Fernandez Collado, un goalkeeper cu mare experienţă în fotbalul spaniol! În vârstă de 30 de ani, Jesus a venit în Gruia pentru a ne ajuta în atingerea obiectivelor stabilite.

În 2014, portarul spaniol s-a aflat în lotul lui Real Madrid care a cucerit Liga Campionilor şi Cupa Spaniei, iar în 2012, a câştigat Supercupa Spaniei, tot cu echipa madrilenă. După experienţa Real Madrid, Jesus a mai evoluat la Levante, Granada, Cadiz, iar ultima dată a jucat pentru CyD Leonesa.

Îi urăm bun venit la CFR Cluj şi mult succes în tricoul echipei noastre!“.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie