Centenarul Rapidului. Giuleștiul, incendiar la marea sărbătoare a vișiniilor. Filmul unei zile de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapid a sărbătorit ieri 100 de ani de la înființare. A fost o zi plină, în care vișiniii au sărbătorit încontinuu, de dimineață până la miezul nopții.

Stema Rapidului, proiectată pe cerul Capitalei. Foto visiniu.ro

Ziua a început cu organizarea Street Food Fesival, de la Podul Grant și până la intersecția cu sala polivalentă Rapid, unde suporterii s-au strâns, au discutat, au cântat și s-au bucurat de diverse preparate gătite la fața locului.

După prânz, tot mai mulți fani giuleșteni au început să se strângă în zona stadionului, chiar dacă nori negri amenințau să se reverse asupra Bucureștiului și alertele venite pe telefoane răsunau încontinuu. La ora 18.00, accesul a fost permis pe arenă, deschisă doar parțial pentru Centenarul Rapidului, la cererea UEFA, având în vedere că stadionul de sub Podul Grand găzduiește partide de la Campionatul European de tineret exact în această perioadă.

Rapid a dăinuit prin galerie. Foto visiniu.ro

Au fost câteva clinciuri verbale între fani și Jandarmerie, care a oprit în două rânduri accesul spectatorilor în arenă din cauza afluxului mare de public, dar nu s-au înregistrat incidente. În prezența actualei echipe a Rapidului, dar și a fostelor glorii - Puiu Ionescu, Rică Răducanu, Marian Ioniță, Marin Stelian, Tavi Niță sau Ilie Rontea - sau a jucătorilor reprezentativi din ultima perioadă, spectacolul a fost încins de mai mulți artiști.

Pasărea Colibri a susținut un scurt recital în memoria lui Florian Pittiş, unul dintre cei mai mari rapidiști din toate timpurile, Horia Brenciu, mare fan al echipei din Giulești, a avut și el un mini-concert, în timpul căruia l-a chemat pe scenă pe Andi Moisescu, MC-ul evenimentului, pe care l-a pus să cânte una dintre melodiile galeriei rapidiste: „De când am venit prima oară pe Giulești”. Delia i-a ridicat pe spectatori în picioare, având una dintre cele mai apreciate prestații.

Jocurile de lumini au încântat suflarea giuleșteană. Foto visiniu.ro

Seara s-a încheiat cu imagini impresionante, proiectate cu ajutorul unor drone deasupra stadionului. De la mingi de fotbal, la fotbaliști și până la numele clubului Rapid sau mesajele „Inimi vișinii”, „Aici e Giulești” și „De neclintit”. A fost o atmosferă incendiară, așa cum numai galeria celor de la Rapid poate să facă.

Publicul a ”aprins” arena cu luminile telefoanelor și ale brățărilor primite. Foto visiniu.ro

Acționarul vișiniilor, Dan Șucu, a venit însoțit de consoarta sa, îmbrăcat în culorile clubului, și a cântat alături de galerie. „Suntem aici în seara asta ca să onorăm trecutul, o sută de ani de existență a Rapidului. Azi sărbătorim tot ce a fost până acum, de mâine ne ocupăm de prezent și de viitor”, a spus Dan Șucu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare