Cei mai ciudați sponsori din fotbal: site-uri porno, canabis și pompe funebre

0
Publicat:

Pe tricourile de fotbal, cluburile au inventat tot felul de strategii de marketing care au adus în prim-plan cei mai ciudați sponsori. Printre ele, un bordel și un site de escorte, precum și un pictor deosebit de norocos.

În luna mai a anului trecut, Athletic Club Palermo a intrat în istorie ajungând în Serie D din Italia pentru prima dată. Existau motive de sărbătoare, iar cea mai bună idee a venit de la sponsorul echipei siciliene, Escort Advisor. Serviciul porno a pregătit cel mai apreciat cadou pentru jucători: un abonament pentru întreaga echipă. Președintele Conte a comentat: „Să văd fețele surprinse și amuzate ale jucătorilor la un astfel de cadou este un moment pe care îl voi ține minte din acest sezon”.

RUTHERFORD RAIDERS

În 2014, studenții de la Universitatea din Kent au venit cu o idee de poveste: tricourile lor purtau sigla Pornhub. 

VOUKEFALAS

În Grecia, 2012 nu a fost un an de boom economic. Dimpotrivă. Așa că fiecare a trebuit să se descurce cum a putut, chiar și la nivel sportiv, așa cum a procedat Voukefas, o echipă din Larissa care plutește în marginea fotbalului grecesc. Lipseau banii, nu și imaginația. Președintele a încheie o afacere cu „Soula”, un bordel în oraș.

VIKTORIA WIENER

În a treia divizie austriacă, Viena a găsit un sponsor destul de bun. Este vorba de „Câmpul cu flori”, o companie care produce canabis în scopuri medicale. Președintele Zeisel a zis: „Când vezi că marile cluburi sunt legate de case de pariuri și companii de bere, atunci alegerea nu este atât de ciudată”.

UDINESE

Cine este Nino? Mulți trebuie să se fi întrebat acest lucru pe „Olimpico”, în timpul meciului Roma-Udinese, din 2013. Friulanii au ales o sponsorizare specială, în urma concursului Ziua Sponsorului Dacia. Un pictor din Domodossola, Michael Nino, a câștigat, iar bianconerii i-au dedicat un tricou. 

PALIOPYRGOS

Ideile revoluționare vin din Grecia. Paliopyrgos a apărut pe teren purtând un tricou negru și un crucifix. Sponsorul era o firmă de pompe funebre.

OBERWURZBACH

Ați auzit de Lena Nitro? În ultimii ani, numele ei a circulat pe site-uri web pentru adulți. O echipă austriacă de amatori, Oberwurzbach, a reușit să semneze cu ea un contract de sponsorizare.

EVERTON

Wayner Rooney s-a lansat la Everton

În 2017, Everton, echipă din Premier League, și-a unit forțele cu Rovio Entertainment, rezultând o idee curioasă: de ce să nu pună sigla Angry Birds pe tricouri? Englezii au acceptat, iar sponsorul a debutat pe tricou cu o înfrângere împotriva celor de la Manchester United. Și Toffees au fost batjocoriți pe rețelele de socializare. Nicio problemă: un an mai târziu, trei jucători de la Everton - Walcott, Tosun și Sigurdsson - au fost incluși în noul joc video.

WEST BROMWICH ALBION

În 1984, englezii au acceptat ideea Organizației de Sănătate din West Midlands, care le-a propus să joace cu simbolul „fumatul interzis” înscripționat pe tricouri. WBA a păstrat echipamentul timp de doi ani, dar nu le-a mers prea bine. În 1986, echipa a retrogradat în a doua divizie.

FLUMINENSE DE FEIRA

În ligile de amatori, ideile sunt de multe ori geniale. Brazilia nu face excepție. Echipa Fluminese de Feira a fost sponsorizată de un supermarket, iar tricourile aveau prețuri reduse în loc de numere. Și, în loc de nume, jucătorii poartă pe umeri tipul de produs aflat la reducere!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”