Ce şanse sunt ca Reghecampf să fie înlocuit de Olăroiu la Al-Hilal: Oli a vorbit despre viitorul său în fotbalul arab

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa din Riad a scris că omul cu care Al-Hilal a luat trei trofee, între 2007 şi 2009, e principalul vizat pentru a fi numit principal. Această posibilitate a fost comentată de actualul tehnician al celor de la Al-Ahli Dubai.

După rezilierea contractului lui Reghecampf, conducerea formaţiei din Riad a întocmit o listă cu posibili înlocuitori ai românului, iar în capul listei a fost pus numele lui Cosmin Olăroiu. Asta deoarece actualul preşedinte, Abdulrahman Bin Musaad, dar şi omul despre care s-a spus că poate deveni numărul 1 la Al-Hilal, Mohamad Bin Faisal, sunt amândoi în relaţii excelente cu Oli.

În plus, în presa arabă s-a vehiculat că Olăroiu, campion în ultimele trei sezoane în Emirate cu Al-Ain şi Al-Ahli, n-ar mai fi fericit la actualul său club. Mai ales că Al-Ahli are două înfrângeri la rând în campionat, a pierdut în ultima etapă cu 0-4 şi a ajuns pe locul 7 din 14.

Cu toate acestea, preşedintele Consiliului de Administraţie al celor de la Al-Ahli şi-a exprimat susţinerea pentru Oli, iar acesta a lăsat de înţeles că sunt şanse mici să ajungă la Al-Hilal, cel puţin în viitorul apropiat.

Ce a spus?

„Ştiu că avem probleme şi e dificil să rezolvăm unele dintre ele într-o perioadă scurtă. Dar vreau ca toată lumea să înţeleagă faptul că facem toate eforturile pentru a depăşi criza şi cel mai bun moment pentru un nou început ar fi partida din următoarea etapă cu Ajman“, a declarat românul, potrivit kooora.com.

Olăroiu s-a referit şi la eşecul cu Al-Wasl de pe teren propriu, scor 0-4. „A fost un rezultat greu de digerat pentru toată lumea. Personal, am fost foarte afectat, fiindcă n-am pierdut multe meciuri ca antrenor şi, în general, nu-mi place să pierd. Imediat după partida cu Al-Wasl, am fost foarte trist, însă a doua zi motivaţia mea a crescut 100%“, a continuat tehnicianul celor de la Al-Ahli.

Întrebat despre viitorul său în fotbalul arab, Olăroiu a fost ferm: „Iubesc clubul Al-Ahli şi sunt convins că, în ciuda problemelor de acum, echipa îşi poate reveni. Trebuie să-i integrăm pe jucătorii veniţi în ultima perioadă. Toată atenţia mea e concentrată asupra meciului următor, cu Ajman, şi nu mă gândesc la zvonuri, mai ales că am susţinerea tuturor“. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima