Cazul Olăroiu a ajuns în Elveţia: Curtea de Arbitraj Sportiv a făcut un prim anunţ despre războiul românului cu Al-Ain

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suspendat şase luni de arabi, pe motiv că ar fi semnat cu două cluburi, tehnicianul de 44 de ani şi-a trimis avocaţii la forul suprem în materie de sport.

Ceea ce a reuşit Cosmin Olăroiu până acum la Al-Ahli i-a impresionat până şi pe jurnaliştii englezi. 

Fostul club al românului, Al-Ain, i-a declarat război lui Oli, a obţinut suspendarea sa până la finalul sezonului, şi a sperat că această pedeapsă va afecta clubul unde Olăroiu activează acum: Al-Ahli Dubai.

Numai că vicecampioana Emiratelor a bătut tot şi în cele patru jocuri disputate până acum cu Oli în tribune. Doar o eroare adiministrativă a transformat o victorie într-o înfrângere la masa verde, dar şi aşa Al-Ahli e lider în campionat.

Revenind la războiul Al-Ain – Olăroiu, acesta a ajuns la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Potrivit stiridesport.ro, avocaţii fostului antrenor al Stelei speră ca elveţienii să anuleze pedeapsa dată de Federaţia din Emirate. 

Până să primească verdictul CAS, ei au solicitat ca instanţa de la Lausanne să „îngheţe“ decizia arabilor în acest caz, astfel încât Oli să revină pe banca tehnică. CAS a respins însă această cerere, spunând că românul poate sta pe margine în timpul partidelor, doar dacă va avea câştig de cauză după verdictul final al celor de la CAS.

CITEŞTE ŞI:

*Olăroiu a învins şi a intrat în lupta pentru titlu cu un fost antrenor al Stelei   

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”