Cazul Halep, analizat de un avocat renumit: Explicația oferită pentru amânarea audierilor

0
Publicat:

Simona Halep (31 de ani, 30 WTA) suferă vizibil, suspendată în mod provizoriu pentru consum de Roxadustat, o substanță interzisă. Pe lângă faptul că n-a mai jucat din august 2022, constănțeanca e și frustrată din cauza amânărilor repetate ale audierilor, în acest caz. Ceea ce a și spus, în sfârșit, într-un interviu acordat în luna aprilie.

Din păcate pentru „Simo“ însă, astfel de situații, în care verdictul se lasă așteptat, sunt foarte des întâlnite în cazurile de dopaj. Ceea ce a explicat și avocatul Srinivasan Saimani, renumit pentru implicarea sa în mai multe astfel de dosare.

Nu o pot contrazice pe Simona Halep. În principiu, sunt de acord cu ce zice ea. La rândul meu, am reprezentat mai mulți sportivi, implicați în astfel de cazuri, în care audierile au tot fost amânate, după ce s-a dictat o suspendare provizorie. Pe de altă parte, vorbim despre un sistem supraîncărcat, care încearcă să facă față unui număr mare de cazuri de doping. De aceea, când se dă verdictul, perioada de suspendare provizorie e scăzută din sancțiunea finală. Din păcate, nici acest sistem nu compensează perioada lungă de așteptare, departe de antrenamente și meciuri“, a spus Srinivasan Saimani.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC