Căşuneanu, învingător în ultima etapă de Super Rally din 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima cursă a sezonului 2021 în Campionatul Naţional de Super Rally powered by Superbet a adunat la start un total de 39 de concurenţi.

Campionul naţional en-titre la Super Rally, Costel Căşuneanu, a revenit în competiţie cu o victorie, impunându-se în etapa finală, Trofeul UniCredit Leasing powered by Audi, care s-a desfăşurat, sâmbătă, în Capitală. 

Titlul absolut pentru acest sezon ajunge la Jerome France, în timp ce Mihai Leu şi Aurelian Andronache au completat podiumul open final. Foştii mari internaţionali Bogdan Stelea, Răzvan Raţ şi Daniel Pancu s-au numărat printre invitaţii evenimentului.

Deja campion matematic încă de la Craiova, Jerome France a testat la etapa din Capitală modelul Nova Proto cu care vrea să concureze anul viitor.

În premieră pe podiumul final al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, Costel Căşuneanu (Skoda Fabia R5) a revenit şi la super rally şi a dominat încă din start calificările pe traseul unde în 2019 se clasa pe 2. Acesta a stabilit timpul de referinţă, încheind în 01:43,539. 

În finala de 12 s-au mai calificat Jerome France, Aurelian Andronache (Speed Car GT), Cristian Dolofan (Citroen C3 Rally2), Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge), Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo VII), Ricardo Tarabelli (Renault Clio), Didier Balcaen (Formula Renault), Vlad Cosma (Peugeot 208 R2), Adrian Teslovan (Mitsubishi Lancer Evo), Dragoş Dinu (Mitsubishi Lancer Evo) şi Istvan Beko (Subaru Impreza).

Căşuneanu a dominat şi cele 3 manşe care au decis câştigătorul etapei finale, ajungând la finiş în 01:41,813, cu aproape două secunde mai rapid decât France (01:43,769) şi cu aproape 5 în faţa lui Andronache (01:46,516).

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima