Carlos Alcaraz a găsit vinovatul pentru eliminarea timpurie de la Paris. Un kazah și un neamț îi țin isonul

0
Publicat:

Spaniolul Carlos Alcaraz, 22 de ani, 1 ATP, are o probleme cu suprafața de joc de la Paris, unde se ține turneul de tenis de tip Masters 1.000. „Nu simt mingea, e ca și cum aș juca pe zgură”, a reclamat ibericul. Teoria lui, lansată în timpul jocului cu Norrie, este susținută de kazahul Alexander Bublik și de germanul Alexander Zverev, care au criticat, de asemenea, suprafața moale.

Carlos Alcaraz, plin de nervi

Spaniolul a fost eliminat în prima rundă împotriva lui Norrie, redeschizând cursa pentru locul 1, care părea securizată cel puțin până la sfârșitul anului. Carlos a arătat cu degetul spre terenul francezilor. „Nu am absolut niciun simț al mingii, zero. Nu pot juca aici”, s-a plâns sportivul.

Alcaraz are dreptate. Indicele de viteză al terenului central (IPC) din Paris este în valoare de 35,1. Anul trecut, la Bercy, atinsese un maxim de 46,6. În ajunul meciului, Alcaraz avea chef de glume: „E foarte diferit față de anul trecut. E mult mai lent, dar îmi place. Putem vedea tenis adevărat: sunt schimburi lungi, nu doar servicii și puncte scurte. Pentru mine, e bine: am spus întotdeauna că prefer terenurile mai lente”. IPC, Indicele Vitezei Terenului este un coeficient bazat pe două variabile: frecarea de suprafață și revenirea verticală.

De la zâmbet a trecut la furie, în timpul setului al doilea împotriva lui Norrie, când a exclamat: „Nu pot juca aici, e ca și cum aș juca pe zgură, e mai rău decât Monte Carlo (unde se joacă pe zgură)”.

Problema vitezei terenului de la Paris fusese deja abordată înainte de Masters 1000. Se știa că la Defense Arena se dorea încetinirea schimburilor de mingi în comparație cu supersonica Bercy. Se vorbea despre un IPC (Indicele Ritmului Terenului) de aproximativ 40, pentru a aduce condițiile de joc cât mai aproape de cele de pe „Inalpi Arena” din Torino, unde se va ține Turneul Campionilor (9-16 noiembrie).

Kazahul Bublik a spus cam același lucru de spre Paris: „Sunt sigur că este cel mai lent teren interior pe care am jucat vreodată în viața mea. Anul trecut, prin comparație, m-am simțit ca și cum aș fi patinat pe gheață, a fost incredibil de rapid”.

Neamțul Zverev a comentat și el acest lucru: „Terenurile de antrenament de la Bercy erau mai bune. Aici, în la Defense Arena, poți auzi zgomotul de la celelalte terenuri și de la difuzoare. Este mai zgomotos”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”