„Cadavrul“ lui Dinamo, prilej de jigniri şi acuze: Negoiţă şi Marica şi-au aruncat vorbe grele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Negoiţă e omul care a cedat Dinamo către un investitor de carton, Pablo Cortacero

Formaţia din „Ştefan cel Mare“ a retrogradat pentru prima dată în istoria ei de 74 de ani. Acum, după acest „deces“ sportiv, a început un joc tardiv al acuzelor.

Pentru Dinamo viitorul sună rău! Adevărul a explicat care sunt cele două scenarii aflate pe masă, în acest moment, pentru roş-albi. Practic, bucureştenii au de ales între răul cel mic şi răul cel mare!

În această debandadă, începând de duminică, de când s-a terminat returul barajului cu Universitatea Cluj, s-a declanşat şi un joc al acuzelor. Vorbim despre oameni care fac turul televiziunilor şi pun retrogradarea lui Dinamo în cârca altora. Fostul atacant al roş-albilor, Ciprian Marica, a dat vina pe Ionuţ Negoiţă, finanţatorul care a ieşit din conducerea clubului, în august 2020. 

Văzând atacul lui Marica, omul de afaceri a avut, astăzi, o reacţie vehementă la sport.ro. În care s-a referit la fostul internaţional cu porecla „Prosopel“. E o aluzie la celebra fotografie făcută în momentul în care Marica a fost surprins la un hotel cu soţia altuia!

Ce a spus Ionuţ Negoiţă?

*Contestatari şi «loseri» gen «prosopel» şi alţii am avut dintotdeauna. Ei vorbesc prost, iar eu cu proştii nu sunt compatibil. Eu am lăsat clubul, din ce îmi aduc aminte, cu datorie sub 3 milioane de euro. Acum, am înţeles, că e undeva pe la 10 milioane de euro. Sper să gestioneze bine insolvenţa. Dacă se vor duce în faliment ca Rapid, va trebui să o ia din Liga 4 şi va dura ceva până când Dinamo va reveni.

Ce a spus Ciprian Marica?

*E clar că principala vină o are Negoiţă. De când a preluat echipa a început un declin. Pentru mine, e principalul vinovat. La sfatul consilierilor, a desfiinţat echipa a doua. Pentru faptul că de atunci Dinamo n-a mai promovat jucători şi că a dat echipa fără să se intereseze cui o dă (n.r. – Pablo Cortacero), Negoiţă a principalul vinovat.

*Din cauza lui (n.r. – Ionuţ Negoiţă) a ajuns echipa pe mâna unora care n-au nicio treabă cu Dinamo. N-avea nicio garanţie că povestea asta va continua. Nu s-a asigurat. Pentru mine e principalul vinovat. A fost un amatorism total acolo. 

*Mi s-a spus că se întreba de ce sunt mai mult de 12 fripturi la masă, când era la echipă. Nu ştia cum e treaba, de ce sunt aşa multe, uita că mai sunt şi rezerve la echipă etc. E dureros şi trist. Negoiţă trebuia să vadă pe mână cui dă clubul. Trebuia să ceară o garanţie. Dacă vinzi maşina şi primeşti bani, nu iei maşina înapoi? Domnule Negoiţă, nu poţi lua clubul înapoi?

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală