Bute, dopatul care neagă realitatea: ce a scris boxerul pe Facebook, după ce şi proba B a fost pozitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 36 de ani, pugilistul are o ieşire urâtă de pe scenă, după o carieră în care, în multe momente, a încântat o ţară întreagă şi şi-a făcut o imagine frumoasă în Canada.

Pugilistul Lucian Bute a precizat, într-un mesaj postat pe Facebook, că probele dovedesc că nu a luat cu buna ştiinţă un produs interzis în sport, însă a menţionat că indiferent de modul în care ostarina a ajuns în organismul său trebuie să îşi asume responsabilitatea şi aşteaptă acum decizia comisiei atletice din Washington.

"Un supliment legal disponibil şi fabricat în Statele Unite pe care l-am luat în perioada de pregătire pentru meciul cu Badou Jack a fost testat independent de un laborator acreditat din Los Angeles şi s-a dovedit contaminat cu Ostarină, produs interzis. Încă de când am fost acuzat de dopaj în luna mai am ştiut că această substanţă nu putea ajunge în corpul meu decât involuntar. Toata cariera mea am cerut teste antidoping superioare celor standard în acest sport şi am fost testat de zeci de ori. Respect sportul meu şi toţi advesarii şi nu am încercat niciodată să obţin un avantaj ilegal", a notat Bute.

El a ataşat o imagine de pe Instagram cu suplimentul respectiv.

"Suplimentul din poza alăturată este prescris de către preparatorul meu fizic. Din cauza rezultatului pozitiv al unei substanţe care nu este pe etichetă, acest produs este acum retras după piaţă şi laboratorul PHARMAGENIC din San Diego, SUA cel care a produs lotul contaminat urmează să fie investigat pentru nerespectarea normelor de producţie", a explicat pugilistul.

Lucian Bute a menţionat că este dezamăgit, dar acum poate merge mai departe cu cariera sa. "Probele dovedesc că nu am luat cu buna ştiinţă un produs interzis în sport. Indiferent de modul în care Ostarina a ajuns în corpul meu trebuie să-mi asum responsabilitatea şi astept acum decizia comisiei atletice din Washington. Eu sunt în sala de antrenament şi deabia aştept să pot boxa din nou", a adăugat sportivul.

Comisia de box şi wrestling din Washington DC a anunţat, vineri, că proba B recoltată de la pugilistul Lucian Bute, la 30 aprilie, după meciul cu Badou Jack, este de asemenea pozitivă.

Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din 30 aprilie, desfăşurat la Washington şi încheiat la egalitate.

Preşedintele WBC, Mauricio Sulaiman, a anunţat, la 26 mai, că Lucian Bute ar fi folosit ostarină, substanţă interzisă de regulamentele WADA (Agenţia Mondială Antidoping).

WBC a fost informată despre cazul de dopaj al pugilistului român de către Comisia de box şi wrestling din Washington DC.

Ostarina, cunoscută şi sub numele de enobosarm, este un modulator selectiv al receptorilor androgenici (SARM), care se află încă în stadiul de dezvoltare. Ea ajută sportivii prin creşterea rezistenţei fizice, acţionând ca steroizii anabolizanţi, dar nu are efectele negative ale acestora.

Din acest motiv, substanţa a fost trecută pe lista celor interzise de către WADA în ianuarie 2008, deşi nu există încă în utilizarea clinică vreun medicament din această clasă. Însă există teste de sânge pentru toate substanţele SARM cunoscute.

Meciul Lucian Bute - Badou Jack, deţinătorul centurii WBC la categoria supermijlocie, a avut loc în 30 aprilie, la Washington, pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie. Partida s-a încheiat la egalitate, după decizia arbitrilor-judecători, astfel că suedezul şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!