Bute, doborât de clima din Filipine: românul a explicat de ce a ratat meciul care ar fi trebuit să-i relanseze cariera

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organismul fostului campion mondial n-a reacţionat bine, deoarece pentru prima dată după mulţi ani, sportivul de 34 de ani a schimbat ţara în care s-a pregătită pentru o luptă.

Lucian Bute ar fi trebuit să se urce, din nou, în ring, la 6 decembrie în primul lui meci după ce şi-a schimbat întreg stafful şi a început să se antreneze cu Manny Pacquiao şi cu Freddie Roach.

Confruntarea cu Roberto Bolonti n-a mai avut însă loc din cauza unei accidentări suferite de pugilistul român. În premieră, Bute a dezvăluit şi un motiv inedit care, în opinia sa, a contribuit la slăbirea organismului său.

„Am schimbat atât antrenorul, preparatorul fizic, cât şi nutriţia. Slăbeam câte trei kilograme, ajunsesem să mă dezhidratez din cauza climei şi a antrenamentelor. Alimentaţia nu mai era cea cu care eram eu obişnuit la Montreal“, a explicat românul la sport.ro.

El a descris şi momentul în care şi-a dat seama că nu mai poate urca în ring cu Bolonti.

„Mă simţeam bine când mă antrenam cu Pacquiao, totul era perfect, dar la un antrenament am simţit o ruptură şi n-am mai putut continua. A doua zi n-am mai putut să mă ridic din pat. Am sunat doctorul şi mi-a recomandat repaus total. Din păcate, a trebuit să ies din acel meci care a avut loc pe 6 decembrie. Îmi pare rău, dar în momentul acela am zis că mai importantă e sănătatea mea. Nu puteam să mă urc în ring dacă nu eram 100%“, a încheiat Bute.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate