Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

0
Publicat:

Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Răzvan Burleanu, președinte FRF. FOTO: Arhiva Adevărul

În 2000, când competiția avea doar 16 naționale, tricolorii au ajuns, în sferturi, dramatic, grație unui gol marcat, în minutul 89, în victoria cu Anglia (3-2). Acum, prin victoria cu Ucraina (3-0), coroborată cu rezultatele înregistrate în celalalte grupe, calificarea, în optimi de această dată, pare bătută în cuie. Cu o rundă înainte de finalul fazei grupelor! Această reușită sportivă, dacă se va oficializa, va fi răsplătită, în mod generos, de UEFA.

Federația Română de Fotbal (FRF) a încasat 9,25 de milioane de euro doar pentru calificarea naționalei la Euro 2024. La această sumă s-a adăugat deja bonusul de un milion de euro pentru succesul cu Ucraina. Astăzi, vom primi încă un milion de euro, dacă vom învinge Slovacia. Remiza ne-ar aduce „doar“ 500.000 de euro. Mult mai mare e însă prima pe care o va acorda UEFA tuturor naționalelor care vor merge în optimi. Vorbim despre suma de 1,5 milioane de euro! Mai departe, vor fi achitate următoarele bonusuri:

*Sferturi: 2,5 milioane de euro

*Semifinale: 4 milioane de euro

*Finalista: 5 milioane de euro

*Campioana Euro 2024: 8 milioane de euro

Așadar, naționala care va cuceri trofeul, după finala de la Berlin (14 iulie), va primi din partea forului european suma totală de 28.250.000 de euro. Asta dacă își va câștiga toate meciurile și punând la socoteală și bonusul încasat deja pentru prezența la turneul final.

Gigi Becali i-a dat de gol la televizor

Revenind la situația României, firește, FRF direcționează sume importante către jucători și stafful tehnic pentru rezultatele obținute în Germania. Gigi Becali, patronul FCSB, club care are patru internaționali în lot, a și dezvăluit prima încasată de jucători după victoria cu Ucraina. „20.000 de euro. Atât a primit fiecare jucător. Probabil, pentru o eventuală calificare în optimi vor primi și mai mulți bani“, a spus latifundiarul din Pipera, la Digi Sport.

FRF avea deja cifre foarte bune

Indiferent de cum se va încheia parcursul României la Euro 2024, acest an va fi un mare succes financiar pentru administrația Burleanu. Pentru că federația avea deja cifre foarte bune, conform bilanţului contabil din 31 decembrie 2023. Federaţia avea datorii de 10,7 milioane de euro, venituri în avans de 35,7 milioane de euro şi rezerve şi capitaluri de 12,3 milioane de euro. Din drepturile de televizare a meciurilor echipei naţionale, FRF a încasat, în 2023, 5,9 milioane de euro, şi 8,9 milioane de euro din sponsorizare şi publicitate.

Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E

*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina 3-0 (Munchen), Belgia – Slovacia 0-1 (Frankfurt)

*21 iunie: Slovacia – Ucraina 1-2 (Dusseldorf)

*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA 2-0 (Koln)

*Astăzi: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00, Pro TV), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00, Pro Arena)

Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.

Lotul României

*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB)

*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova)

*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB)

*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)    

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea