„Bula“ veselă: Cum arată izolarea în America şi de ce condiţii ar fi avut parte Simona Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La doar 16 ani, Cori Gauff se simte bine şi în izolare, la hotel

„Simo“ a renunţat la US Open 2020 (31 august - 13 septembrie) şi pentru că n-a vrut să stea închisă într-un hotel, timp de aproape două săptămâni. Totuşi, organizatorii au avut grijă ca sportivilor să nu le lipsească nimic.

Lumea tenisului s-a convins şi ea că, în lupta cu pandemia, ideea suspendării turneelor a fost o soluţie care şi-a depăşit termenul de valabilitate.

Având în vedere că, aproape sigur, această criză sanitară se va prelungi undeva până în 2022, e evident că nu putem opri lumea pe loc, aşteptând ca virusul să treacă. Ceea ce, oricum, nu se va întâmpla niciodată, doar gradul de răspândire urmând să scadă, treptat. Şi până atunci, trebuie să convieţuim cu noul coronavirus, iar tenisul nu face excepţie de la această regulă. De aceea, inclusiv SUA au început să găzduiască întreceri importante, în această lună. Mai întâi, a fost competiţia de la Lexington, iar acum e în desfăşurare „Western & Southern Open“, pentru ca, de luni, să debuteze US Open 2020.

Bineînţeles, aceste competiţii au reguli speciale, gândite tocmai pentru a diminua riscurile îmbolnăvirii celor care participă la ele. Şi, deocamdată, totul decurge aproape perfect! Înainte de „Western & Southern Open“ s-au făcut 1.400 de teste şi a existat un singur pozitiv,  Juan Galvan, fizioterapeutul „dubliştilor“ Guido Pella şi Hugo Dellien. Toţi cei trei au fost puşi pentru zece zile în izolare, iar Pella şi Dellien au ratat participarea la turneul de la Cincinnati.

Acesta a fost însă singurul incident de până acum. În rest, participanţii la competiţia care, în acest an, a fost mutată la New York, sunt plasaţi într-o „bulă“ creată de organizatori. Adică, sunt cazaţi într-un hotel Marriott din Long Island. Ce-i drept, cu mici excepţii: Serena Williams şi Novak Djokovici, de pildă, s-au folosit de opţiunea de a se caza la case, plătind, integral, cheltuielile aferente. Doar cele pentru sistemul de supraveghere se ridică la 60.000 de dolari! Acest sistem a fost montat pentru ca cei care nu stau la hotel şi oamenii din anturajul lor să nu încalce, cumva, normele izolării.

Zona de karaoke, fără succes

Revenind la cei care stau la hotelul Marriott, după ce îşi termină meciurile şi antrenamentele desfăşurate la Flushing Meadows, ei sunt chiar încântaţi de condiţiile găsite în această „bulă“.

„În mod clar, mi-au fost depăşite aşteptările! La hotel, avem o grămadă de activităţi pe care le putem face. Când m-am cazat, eram îngrijorată că o să trebuiască să stau pe Netflix toată ziua, ca să treacă timpul mai uşor. Dar nu e deloc aşa“, a povestit Cori Gauff (50 WTA), pentru „New York Post“.

„Putem face tot felul de lucruri la hotel. Diverse jocuri pe care până acum nu le încercasem. Avem jocuri de PlayStation, masă de ping-pong, diverse jocuri pe calculator. Avem inclusiv un aparat de karaoke, însă nu prea a avut succes. Nu cred că vreun jucător vrea să se urce pe scenă şi să cânte de faţă cu toţi ceilalţi sportivi care sunt în turneu“, a continuat Gauff (16 ani).

Şi, din informaţiile obţinute de „New York Post“, într-adevăr, Federaţia Americană de Tenis (USTA) a luat măsuri speciale pentru ca „bula“ să fie una veselă. Au fost montate terenuri de baschet, de fotbal, de paddle şi, bineînţeles, de tenis. În plus, cei aflaţi în izolare au la dispoziţie mese de biliard, dar şi un teren de mini-golf. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice