Budescu este în război cu naţionala! A desfiinţat argumentele neconvocării sale: „E o prostie ce s-a spus“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul jucător de la Astra Giurgiu, neconvocat pentru primele trei meciuri din preliminariile CM 2022, a criticat alegerile făcute de selecţionerul Mirel Rădoi

Ca aproape de fiecare dată, selecţia făcută pentru prima reprezentativă naşte controverse. Lotul chemat de selecţionerul de 39 de ani pentru partidele din această lună nu a făcut excepţie, neconvocările lui Constantin Budescu şi Alexandru Mitriţă reprezentând acum mărul discordiei. 

Dacă Mitriţă s-a abţinut să comenteze faptul că nu a fost chemat sub tricolor, în schimb, Budescu nu a ezitat să îşi exprime dezamăgirea. „Înainte să plec, ştiu că eram la echipa naţională, acum nu ştiu ce s-a întâmplat. Fiecare antrenor are jucătorii lui, sistemul de joc. Nu sunt eu în măsură să comentez. Dacă eram convocat, veneam cu plăcere“, a declarat fotbalistul la Pro X. 

Nicolae Dică, „secundul“ lui Mirel Rădoi, a explicat motivul pentru care fotbalistul saudiţilor de la Damac nu s-a aflat în vederile selecţionerului: kilogramele în plus. „Noi avem o regulă. Când un jucător are 2 kg peste, noi nu îl chemăm. Când vii la echipa naţională contează mult cum joci, cum te antrenezi, ce randament dai. Poate la echipa ta eşti cel mai bun, dar contează doar ce faci la naţională. Pe urmă ne uităm ce variante mai avem pe postul respectiv şi după alegem“, a spus Nicolae Dică, la TV Telekom Sport.

„Este o prostie ce s-a spus“

Ping-pongul declaraţiilor a continuat însă. Jucătorul transferat în această iarnă în Arabia Saudită, la Damac, a combătut afirmaţiile lui Dică şi nu s-a sfiit să trimită noi săgeţi către stafful echipei naţionale. „Când eram la Astra, eram la echipa naţională, iar după acest transfer, nu. Şi am 3,6 kilograme mai puţin. Deci, este o prostie ce s-a spus! Nu cred că are relevanţă. Am văzut că s-a spus că se pune foarte mult accentul pe ceea ce se face la echipa naţională. Păi, dacă vă uitaţi câte selecţii am eu la echipa naţională, ce randament am avut şi câte goluri am marcat, probabil vă daţi seama şi de chestia asta“, a spus Budescu, pentru AS.ro.

Rădoi ratează reunirea tricolorilor 

Site-ul oficial al FRF a anunţat, duminică, faptul că situaţia selecţionerului Mirel Rădoi, testat pozitiv cu coronavirus, este neschimbată, astfel că tehnicianul, deşi este asimptomatic, nu va fi prezent la reunirea oficială a tricolorilor. Cu toate acestea, antrenorul ar putea fi pe banca naţionalei la partida cu Macedonia de Nord, de joi, dacă se va negativa până atunci, a mai precizat federaţia.

Lotul României

*Portari: Niţă (Sparta Praga, Cehia), Lazar (Astra), Iacob (UTA)

*Fundaşi: Mogoş (Chievo, Italia), Nedelcearu (AEK Atena, Grecia), Toşca (Gaziantep, Turcia), Chiricheş (Sassuolo, Italia), Burcă (CFR), Camora (CFR), Ov. Popescu (FCSB), Bancu (Craiova)

*Mijlocaşi: R. Marin (Cagliari, Italia), Creţu (Maribor, Slovenia), Stanciu (Slavia Praga, Cehia), I. Hagi (Rangers, Scoţia), Maxim (Gaziantep, Turcia), Bicfalvi (Ural, Rusia), Mihăilă (Parma, Italia), Man (Parma, Italia), Fl. Tănase (FCSB), Fl. Coman (FCSB), Cicâldău (Craiova)

*Atacanţi: Keşeru (Ludogoreţ, Bulgaria), Puşcaş (Reading, Anglia)

Preliminarii CM 2022, Grupa J

Germania

România

Islanda

Macedonia de Nord

Armenia

Liechtenstein

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Programul tricolorilor din această lună

*25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21.45

*28 martie: România – Germania, ora 21.45

*31 martie: Armenia – România, ora 19.00

Meciurile vor fi transmise de PRO TV şi de Radio România Actualităţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist