Bucureştiul găzduieşte cea de-a doua ediţie a Romanian Darts Festival: premii de 15.000 de euro. Programul complet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Darts vă invită la ediţia a doua a Romanian Darts Festival (RDF), eveniment care se va derula în perioada 27 - 29 ianuarie 2017.

Competiţia va reuni peste 400 de jucători profesionişti de darts şi se va desfăşura la Hotel Intercontinental, iar intrarea pentru public va fi liberă. RDF presupune două competiţii, respectiv Romanian International Darts Open (RIDO), aflat la a opta ediţie şi Romanian Classic Darts Open (RCDO), care a ajuns la a patra ediţie, ambele desfăşurându-se sub egida BDO (British Darts Organisation) şi WDF (World Darts Federation).

Miza internaţională este una demnă de luat în seamă, întrucât punctele de la ambele competiţii vor conta pentru calificarea la Campionatul Mondial de Darts. Sistemul de premiere vizează ocupanţii primelor 32 de locuri de la RIDO şi ai primelor 32 de la RCDO, în vreme ce la feminin se vor lua în calcul cele dintâi opt poziţii.

Prima zi a evenimentului va fi dedicată deschiderii oficiale, marcate printr-un turneu de warm-up, începând de la orele 17.00, prin care jucătorii se vor acomoda cu locaţia şi antrena pentru concurs. A doua zi, sâmbătă, locaţia se va deschide la ora 08.30, iar începând cu orele 10:00, va debuta RCDO, atât masculin, cât şi feminin, urmând a se desfăşura meciurile până la semifinale, în vreme ce de la orele 17.30 se va juca turneul dublu.

În cea de-a treia şi ultima zi, duminică, locaţia se va deschide la ora 08.30, iar începând cu orele 10.00, vor fi programate partidele din cadrul RIDO, masculin şi feminin, urmând ca de la 17.00 să se desfăşoare semifinalele ambelor competiţii, urmate de finale. De menţionat pentru amatorii de darts care nu vor putea fi prezenţi la eveniment că începând cu faza semifinalelor, meciurile vor fi disponibile livestreaming pe www.federatiedarts.ro.

RDF se va încheia nu mai devreme de orele 21.00, iar finalul va fi marcat de festivitatea de decernare a premiilor pentru campionii celor două competiţii.

„Romanian Darts Festival este un eveniment de la care avem mari aşteptări şi ne bucurăm că trezim interesul a peste 400 de jucători profesionişti. Prin aceste competiţii scriem file importante din istoria dartsului şi rămânem reperul principal al acestui sport în Europa de Est“, a declarat Dragoş Dumitrescu, preşedinte al Federaţiei Române de Darts.

Despre Federaţia Română de Darts

Federaţia Română de Darts a fost înfiinţată în anul 2008 şi a parcurs toate etapele necesare introducerii unei noi ramuri sportive şi recunoaşterea ca federaţie naţională. În tot acest timp, a introdus în circuitul mondial două Open-uri internaţionale, a organizat Campionatul European de Darts din 2014 şi urmează ca ţara noastră să găzduiască, în 2019, Campionatul Mondial, după ce Federaţia Română de Darts a câştigat licitiaţia pentru organizarea acestei competiţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”