Bornescu, Galamaz şi Popa au fost prezentaţi oficial de Universitatea Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii Mircea Bornescu, George Galamaz şi Dorinel Popa au fost prezentaţi oficial de gruparea Universitatea Cluj în cadrul unei conferinţe de presă, informează site-ul oficial al grupării ardelene.

Portarul Mircea Bornescu a declarat că îşi doreşte să se ridice la aşteptările oficialilor şi suporterilor noului său club. "Mă bucur foarte mult că sunt aici. Prima zi pentru mine a fost foarte frumoasă, am văzut un stadion extraordinar, un stadion de cinci stele, am întâlnit oameni care au fost tot timpul alături de mine şi sper ca prin evoluţiile mele şi modul de a mă pregăti să le mulţumesc celor care au avut încredere în mine. Sunt tot timpul sută la sută pentru echipa la care joc, sunt un tip mai energic, cu toate ca postul meu nu este cel care consuma energie fizică foarte mare. Îmi place să trăiesc alături de suporteri şi să mă bucur cu ei la fiecare gol marcat de echipa noastră. Acesta este felul meu de a fi", a spus Bornescu.

Fundaşul George Galamaz a afirmat că se simte foarte bine la Universitatea Cluj, echipă unde a întâlnit câţiva dintre foştii săi colegi. "Prima zi la Universitatea Cluj a fost una normală pentru noi, eu unul m-am simţit foarte bine alături de noii mei colegi, unii dintre ei fiind vechi prieteni. Dacă ar fi să ne luăm după trecut, am fost la multe echipe şi peste tot aş întâlni foşti colegi. Mă simt bine cu ei, mă bucur că sunt alături de ei şi totul este bine", a adăugat fostul jucător al echipei Steaua.

Transferat tot de la gruparea roş-albastră, Dorinel Popa a declarat că Universitatea Cluj îşi poate atinge obiectivele având în vedere valoarea lotului de jucători. "Sunt foarte fericit că am ajuns la această echipă, sunt încântat de ce am găsit aici, sper să ne atingem toate obiectivele şi sunt sigur că totul va fi bine deoarece lotul este unul foarte bun", a menţionat Popa.

Prezent la conferinţa de presă, antrenorul Ionuţ Badea s-a arătat mulţumit de transferurile celor trei fotbalişti, dar a precizat că gruparea clujeană va încerca să mai achiziţioneze şi alţi jucători în perioada următoare. "Încercăm aducerea şi altor jucători pe care noi îi dorim în această perioadă. Nu este o listă foarte lungă. Avem jucători veniţi în probe, vedem la ce nivel se vor situa şi la ce echipa îi vom orienta, fie prima echipa, fie echipa a doua. Oricum, meciurile din Antalya vor da o coordonată clară a acestor jucători. Orice propunere care vine să aducă un plus de valoare merită a fi luată în calcul. În ceea ce-i priveşte pe jucătorii pe care se vor plăti bani, lucrul acesta este deja făcut, mă refer la analiză şi evaluare. La ora actuală suntem destul de acoperiţi pe ceea ce avem nevoie, dar este în continuare pusă în discuţie aducerea unui atacant", a afirmat Badea.

Tehnicianul a explicat că unii dintre jucătorii pe care nu i-a folosit în prima parte a campionatului vor fi împrumutaţi la alte echipe pentru a putea juca mai mult. "E important ca la fiecare început de sezon sau în fiecare pauză competiţională să schimbi anumite roluri sau jucători care merită a fi împrumutaţi pentru a juca mai mult. Mă refer aici la Voican (n.r. - atacantul Andrei Voican), care, deşi are calităţi foarte bune, nu a reuşit să joace foarte mult în această perioadă şi am preferat să nu pierdem din valoarea lui. În această ordine de idei, probabil că lucrurile vor continua şi cu alţi jucători, rămâne de văzut însă cu cine", a mai spus Ionuţ Badea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate