Bölöni a trăit ca în filmul „Marea evadare“: scenariul incredibil prin care a evitat retrogradarea directă

0
Publicat:

Metz, echipa antrenată de fostul internaţional român Ladislau Bölöni (71 de ani), a reuşit să evite, cu mari emoţii, retrogradarea directă din prima ligă franceză, la finalul celei de-a 34-a etape, ultima a sezonului.

Ladislau Bölöni, antrenor Metz. FOTO: Facebook

Pasionantă a fost lupta pentru evitarea retrogradării, dar în cele din urmă Metz a avut şansă, însă emoţiile sale nu s-au terminat. Echipa pregătită de Bölöni nu avea prea multe şanse în faţa campioanei PSG, mai ales după ce a primit două goluri în primul sfert de oră.

Singura sa speranţă era ca ''lanterna roşie'', Clermont, deja retrogradată, să reziste pe terenul rivalei Lorient. Clermont s-a ţinut bine în prima repriză, dar a încasat două goluri pe finalul acesteia, iar apoi încă trei după pauză. Așadar, la final, atât Metz, cât şi Lorient aveau acelaşi număr de puncte şi acelaşi pasiv la golaveraj, -23, departajarea făcându-se la numărul de goluri marcate, în deplasare, în meciurile directe. Metz s-a impus la Lorient cu 3-2, în timp ce Lorient a câştigat la Metz cu 2-1.

Metz va juca un baraj pentru supravieţuire cu o echipă din Ligue 2, învingătoarea dintre AS Saint-Etienne (locul 3) şi Rodez (4) sau Paris FC (5). Rodez şi Paris FC se vor înfrunta pe 21 mai, partida Saint-Etienne - Rodez/Paris FC va avea loc pe 24 mai, în timp ce barajul pentru Ligue 1 se va disputa în dublă manşă, pe 30 mai şi 2 iunie (Metz).

Rezultatele ultimei etape din Ligue 1:

Monaco - Nantes 4-0

Au marcat: Ben Yedder (6), Kehrer (10), Mohamed Camara (24 - penalty), Ben Seghir (61).

Lorient - Clermont 5-0

Au marcat: Abergel (38), Mohamed Bamba (42 - penalty), Bouanani (54), Bamba Dieng (63, 90).

Lille - Nice 2-2

Au marcat: Hakon Haraldsson (55), Benjamin Andre (73), respectiv Laborde (10), Lotomba (90+3).

Olympique Lyon - Strasbourg 2-1

Au marcat: Lacazette (39, 90+6 - penalty), respectiv Habib Diarra (63).

Emanuel Emegha (Strasbourg) a ratat un penalty în min. 77.

Reims - Rennes 2-1

Au marcat: Abdelhamid (48 - penalty), Akieme (80), respectiv Rieder (90+5).

FC Metz - Paris Saint-Germain 0-2

Au marcat: Soler (7), Kang-in Lee (12).

Lens - Montpellier 2-2

Au marcat: Wahi (4), Deiver Machado (45+3), respectiv Maamma (58), Lucas Mincarelli (74).

Toulouse - Brest 0-3

Au marcat: Mahdi Camara (48), Amavi (54), Lala (90).

Le Havre - Olympique Marseille 1-2

Au marcat: Bayo (90+7 - penalty), respectiv Aubameyang (64), M. Murillo (77).

Clasament final

1. Paris Saint-Germain 76 puncte

2. Monaco 67

3. Brest 61

4. Lille 59

5. Nice 55

6. Lyon 53

7. Lens 51

8. Marseille 50

9. Reims 47

10. Rennes 46

11. Toulouse 43

12. Montpellier 41

13. Strasbourg 39

14. Nantes 33

15. Le Havre 32

16. FC Metz 29

17. Lorient 29

18. Clermont 25

*Clermont și Lorient au mers în liga a doua, iar Metz va juca barajul salvării. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie