„Blestemul“ Simonei Halep: calitatea care a ridicat-o în tenis i-a adus și prăbușirea
0În drumul ei spre elita tenisului feminin, Simona Halep (32 de ani, 1.130 WTA) s-a folosit de o trăsătură de caracter despre care vorbesc toți cei care o cunosc foarte bine: încăpăţânarea!
Pentru că, probabil, foarte puțini oameni au crezut că o sportivă venită din România, mărunțică, de doar 1,68 de metri, se poate impune într-un circuit feminin dominat de niște atlete musculoase, crescute la cele mai prestigioase școli de tenis din lume. Simona însă, încăpățânată, a crezut în șansa ei, a muncit pe rupte și a depășit toate așteptările.
Din păcate, trăsătura de caracter care a ajutat-o să urce în tenis s-a dovedit a fi o sabie cu două tăișuri. Fiindcă a contribuit, de asemenea, la prăbușirea ei. Mai întâi, când a persistat în greșeala de a rămâne alături de Patrick Mouratoglou, antrenorul care a târât-o într-un mare scandal de dopaj. Abia într-un târziu, după vreun an, „Simo“ a dat jos „scutul“ pe care îl ridicase în jurul francezului și a spus la audierile de la TAS că din cauza lui Mouratoglou a folosit un supliment contaminat.
Tot din cauza încăpăţânării s-a ales, din păcate, praful de revenirea Simonei în circuitul WTA. La începutul lunii martie, când TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj la 9 luni, permițându-i să joace imediat, Halep a fost sfătuită de Ion Țiriac (85 de ani) să aștepte. Degeaba însă! Țiriac a vorbit, Țiriac a auzit. „Simo“, în schimb, ca o începătoare, s-a suit în primul avion spre SUA și, la doar 14 zile după decizia TAS, a intrat pe teren, la Miami Open, fiind învinsă de Paula Badosa după un meci de două ore. Și nu doar că a pierdut meciul, dar și-a făcut praf și corpul! Problemele ei medicale, începute atunci, cu accidentări suferite la umăr și la genunchi, o țin pe tușă și acum. Și nici măcar Halep nu știe când poate reveni pe teren. În schimb, ea tocmai a recunoscut că nu trebuia să-și grăbească revenirea pe teren, în luna martie.
„Sincer, a fost o greșeală faptul că m-am dus la Miami. Pentru că, în luna februarie, când am avut audierile de la TAS, nu m-am antrenat, fiindcă eram epuizată. Și trăiam într-o tensiune permanentă. Mi-am zis: o să recuperez, rămânând calmă. Dar nu m-am antrenat nici măcar o oră în februarie. Apoi, în martie, mergând direct la meci, n-a fost bine din punct de vedere fizic“, a declarat Halep într-un interviu cu jurnalistul australian, Craig Gabriel (Wearetennis).
Acesta s-a deplasat la București și s-a întâlnit cu fosta ocupantă a locului 1 mondial la Stejarii Country Club. Prima parte a dialogului l-a publicat de curând, atingând și alte subiecte pe care vi le oferim în rândurile de mai jos.
*Despre momentul în care a primit rezultat pozitiv al testului antidoping - Eram deja în pat, în jurul orei 23.00. Îmi citeam e-mailurile și am fost șocată. Imediat, i-am trimis un mesaj lui Patrick (n.r. – Patrick Mouratoglou), care mi-a fost antrenor atunci, și unui alt om. Am zis că nu e posibil, că așa ceva nu s-a întâmplat. I-am întrebat dacă e adevărat, dacă am citit bine mailul. Și ei au spus că da. Apoi, a fost ca și cum soarele a dispărut. Eram confuză, nu știam cum de s-a întâmplat așa ceva... Dar am avut încredere în oamenii cu care am lucrat, am luat niște suplimente. Erau verificate, într-un fel, pentru că pe cutia acelor suplimente scria că nu conțin substanțe interzise. De aceea, testul pozitiv a fost un șoc mental. Ca atunci când ești lovit cu cuțitul în piept și rămâi fără aer...
*Despre verdictul favorabil de la TAS - O mare bucurie. Și, în acele momente, eram alături de un om special și mi-a zis: Îți vine să crezi că te bucuri atât de mult pentru ceva ce n-ai făcut? I-am zis că are dreptate. Apoi, m-am bucurat în continuare, dar totul a durat câteva zile. Pentru că apoi s-a întors povara acestei situații și a rămas cu mine o perioadă. Și am fost, din nou, tristă că a trebuit să trec prin așa ceva.
*Despre Mouratgolou și echipa Academiei sale - Nu simt nevoia să fie pedepsit cineva pentru ceea ce s-a întâmplat. Așa că iert. Niciodată nu mi-a plăcut să dau vina pe antrenor. Nici măcar atunci când pierd un meci. Niciodată nu dau vina pe echipă. Iau totul asupra mea. Nu e mereu bine, fiindcă, uneori, devine o povară mult prea mare pentru umerii mei. Dar așa sunt eu și așa prefer să rămân.