„Bizonul“ s-a întors printre „câini“: Gnohere, învingător în războiul cu Negoiţă. Ce decizie s-a luat în cazul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mijlocul lunii, vârful de 28 de ani a fost trimis la echipa a doua pe motiv că nu şi-a prelungit contractul. Fotbalistul a rămas ferm pe poziţie, iar strategia sa a dat roade.

Fără Gnohere, Dinamo a învins CSMS Iaşi (3-1), însă n-a scos decât un punct din următoarele două jocuri cu Viitorul (1-1) şi cu Chiajna (0-1).

Văzând că echipa riscă să piardă contactul cu liderul Steaua – deja sunt şapte puncte între cele două formaţii – şefii dinamovişti au cedat şi, potrivit gsp.ro, l-au readus pe Harlem Gnohere la prima echipă.

„Dinamo l-a ajutat foarte mult. Trebuie să înţeleagă că e momentul să răspundă la fel, să vină să joace fotbal de calitate, să dea goluri şi o să găsim o portiţă să ne înţelegem, suntem oameni şi noi, şi el. Sperăm să ne ajute să luăm titlul. Eu zic că ne vom înţelege“, a declarat Dănuţ Lupu.

În cele două partide pe care le-a bifat la Dinamo II, Gnohere a înscris trei goluri. Totuşi, în ultimul meci sub comanda lui Andone, 1-2 cu Târgu-Mureş, Gnohere a ratat un penalty şi a fost schimbat după 76 de minute.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi