Begu, în istoria tenisului românesc: Ce a realizat odată cu câştigarea trofeului la Palermo FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Begu şi-a trecut al 5-lea trofeu în CV pe zgura de la Palermo

Irina Begu (31 de ani) şi-a încheiat săptămâna de vis la Palermo, cucerind trofeul, duminică seară, după o finală pe care a dominat-o cap-coadă.

Graţie succesului, Irina a urcat 12 locuri în ierarhia WTA, de pe 45 pe 33, devenind a doua „rachetă“ a României, în acest moment, după Simona Halep (16 WTA), dar înaintea Soranei Cîrstea (35 WTA). 

Dincolo de această urcare spectaculoasă – 22 WTA rămâne, totuşi, cea mai bună clasare din cariera lui Begu de până acum – Irina a fost răsplătită cu un cec în valoare de 26.770 de euro. 

Mai mult, potrivit jurnalistului freelancer Daniel Radu, sportiva de 31 de ani tocmai a intrat într-un club select al româncelor care se pot mândri cu cinci trofee WTA. Aici, locul 1 e ocupat, fireşte, de Simona Halep, cu 23 de trofee. Urmează Virginia Ruzici, cu 12 trofee, iar acum Irina Begu, cu 5 titluri WTA. În rest, Irina Spîrlea şi Ruxandra Dragomir, chiar dacă au avut rezultate mai bune în circuit, comparativ cu Begu, n-au cucerit decât 4 trofee fiecare.

IRINA BEGU, PRIMA FOTOGRAFIE CU TROFEUL DE LA PALERMO

Irina Begu, la Internazionali Femminili di Palermo 2022

*Turul I: 6-3, 4-6, 6-3 cu Bassols (211 WTA)

*Turul II: 1-6, 6-2, 6-4 cu Dodin (77 WTA)

*Sferturi: 6-1, 6-3 cu Parry (86 WTA)

*Semifinale: 3-6, 6-3, 6-4 cu Sorribes Tormo (41 WTA)

*Finala: 6-2, 6-2 cu Bronzetti (78 WTA)

Irina Begu, la a 9-a finală WTA din carieră

*Marbella (2011, zgură): 3-6, 2-6 cu Azarenka

*Budapesta (2011, zgură): 4-6, 6-1, 4-6 cu Vinci

*Taşkent (2012, hard): 6-4, 6-4 cu Vekic

*Moscova (2014, hard): 4-6, 7-5, 1-6 cu Pavlyuchenkova

*Seul (2015, hard): 6-3, 6-1 cu Sasnovich

*Florianopolis (2016, hard): 2-6, 6-4, 6-3 cu Babos

*Bucureşti (2017, zgură): 6-3, 7-5 cu Goerges

*Cleveland (2021, hard): 6-7, 4-6 cu Kontaveit

*Palermo (2022, zgură): 6-2, 6-2 cu Bronzetti

Bilanţ: 5 victorii, 4 înfrângeri

    

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta