Becali, în pragul disperării: Ce salarii lunare a început să plătească rivala CFR Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele diametral opuse pe care le-au avut CFR Cluj şi FCSB, în ultimii ani, s-au reflectat în veniturile celor două grupări.

Cu patru titluri luate la rând în Liga I şi cu venituri europene de peste 27,5 milioane de euro, formaţia din Gruia face o campanie spectaculoasă de achiziţii, în această iarnă. 

După ce l-au luat pe Sergiu Buş (atacant, 29 de ani) de la Seongnam (Coreea de Sud), ardelenii au bătut palma şi cu Marko Dugandzici (atacant, 27 de ani). Vorbim despre fostul golgheter al Botoşaniului. Cât timp a evoluat la această formaţie, în 2020, croatul a adunat 20 de meciuri, 11 goluri şi două pase de gol. Astfel, Botoşaniul l-a vândut, ulterior, la Soci, grupare din prima ligă rusă la care Dugandzici a bifat 24 de apariţii şi cinci goluri. Acum, vârful de 1,90 de metri a fost luat de CFR pentru 400.000 de euro, primind şi un salariu lunar de 20.000 de euro. Potrivit playsport.ro, patronul clujenilor, Neluţu Varga, a explicat că mutările din această iarnă sunt menite să pregătească echipa pentru următoarea campanie europeană. 

„Da, l-am luat pe Dugandzici. Încerc să-i îndeplinesc lui Dan (n.r. - Petrescu) toate dorinţele spre a-şi forma o echipă competitivă pentru Europa“, a spus Varga. 

CFR Cluj a încheiat anul 2021 pe locul 1 în Liga I, cu 57 de puncte strânse în 21 de etape. Echipa e la zece puncte de FCSB, aflată pe locul 2. Cele două formaţii se vor întâlni în prima etapă din 2022, pe „Arena Naţională“, meciul fiind programat pentru data de 23 ianuarie.

Alibec, out

Cei doi atacanţi care tocmai au sosit la CFR scurtează şederea lui Denis Alibec (30 de ani) la această formaţie. Aflat în dizgraţia lui Dan Petrescu, internaţionalul român se va întoarce, aproape sigur, la Kayserispor, grupare cu care se află sub contract şi de unde a fost împrumutat la CFR. În actuala ediţie de campionat, Alibec a marcat de două ori, în 12 apariţii pentru formaţia din Gruia.

Nu mai cumpăr niciun jucător! Nu ne interesează nimeni acum! Dacă vom lua campionatul, vom mai aduce, dar până atunci vom face economie. Gigi Becali la Digi Sport  
Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani