Băieţii lui Cosmin Contra, zmeii zmeilor cu nepretenţioasa  reprezentativă din Insulele Feroe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională nu a avut emoţii cu modesta reprezentativă a Insulelor Feroe şi a obţinut, marţi seara, la Cluj, primele 3 puncte în actuala campanie de calificare.

Învinsă de Suedia cu 2-1, în primul său meci din această campanie, România a reuşit să se impună lejer la Cluj-Napoca, scor 4-1 (3-1), în faţa uneia dintre cele mai slabe echipe ale continentului

Surprinzător, meciul a început în nota de dominare uşoară a oaspeţior. Până în minutul 15 fotbaliştii din Insulele Feroe au fost cei care s-au apropriat mai mult de careul lui Tătăruşanu, dar nu şi-au creat oportunităţi clare de a înscrie. România a avut un joc încâlcit, fără nicio sclipire în atac, un du-te-vino fără sens, executat ireproşabil de o naţională lipsită de idei. 

În minutul 25, la prima ocazie a meciului şi la primul şut pe poartă, România a deschis scorul.  Keşeru a deviat inteligent pâna la Deac, jucătorul lui CFR Cluj, jenat de doi fundaşi adverşi, îndeplinind o simplă formalitate din marginea careului mic.

Trei minute mai târziu,  mai multe bâlbe ale defensivei oaspeţilor trimit mingea la Keşeru. Atacantul lui Ludogoreţ a pivotat la 7-8 metri de poartă şi a înscris cu un şut tare şi plasat la colţul scurt. 

În minutul 33, în urma unei faze fixe, Keşeru reuşeşte dubla. Atacantul care înscrisese şi în meciul cu Suedia a profitat de o eroare de marcaj şi a trimis mingea printre picioarele portarul advers, după o execuţie acrobatică din interiorul careului mic.

Practic, au fost singurele 8 minute ale primei reprize în care naţionala lui Contra a jucat ceva fotbal. Mai mult, în minutul 40, Feroe a redus din handicap după o lovitură de la 11 metri. Sancţiunea a avut acoperire regulamentară, dar a fost foarte uşor acordată pentru o ţinere în suprafaţa de pedeapsă a lui Moţi.

În repriza secundă România a avut altă faţă. Impulsionaţi şi de schimbarea lui Benzer cu Hagi, tricolorii au jucat cu două viteze în plus, ocaziile de a înscrie fiind mult mai numeroase. În primele 15 minute de la reluare, Hagi de două ori şi Staciu au ratat oportunităţi imense de a majora scorul. Puşcaş a fost mai exact şi a reuşit golul patru, în minutul 64, cu un şut spectaculos de la marginea careului mare.

România a fost echipa mai activă şi în ultima jumătate de oră, dar tabela de marcaj a rămas nemodificată.

Tricolorii vor juca următorul meci pe 7 iunie, cu Norvegia în deplasare.

România: Tătăruşanu - Benzar (I. Hagi '68), Moţi, Grigore, Bancu - Deac, R. Marin, Stanciu (Man '78), Chipciu - Puşcaş, Keşeru (Cicâldău '69). Selecţioner Cosmin Contra;

Insulele Feroe: Nielsen - Rolantsson, Gregersen, Odmar Faero, Davidsen - Bartalsstovu (Frederiksberg '67), Vatnsdal (Baldvinsson '28), Hendriksson, Joensen - Hansson (Vatnhamar '77), Olsen. Selecţioner Lars Olsen.

Cartonaşe galbene: Stanciu '16, Moţi '39, Chipciu '47, Grigore '85 / Joensen '15, Olsen '86.

Arbitri: Halil Umut Meler - Esat Sancaktar şi Ibrahim Çaglar Uyarcan - Mete Kalkavan (toţi din Turcia).

Clasamentul grupei

1. Spania 2 2 0 0 4-1 6 puncte

2. Suedia 2 1 1 0 5-4 4 puncte

3. România 2 1 0 1 5-3 3 puncte

4. Malta 2 1 0 1 2-3 3 puncte

5. Norvegia 2 0 1 1 4-5 1 puncte

6. Insulele Feroe 2 0 0 2 2-6 0 puncte

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort