„Azi, toată ţara e la Timişoara!“: Alpinistul Horia Colibăşanu, ambasador al unui semimaraton la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 26 martie, va avea loc prima ediţie a SportGuru Timişoara 21k, un eveniment sportiv la care vor participa nume importante.

Ambasadorii evenimentului vor fi Horia Colibăşanu, cel mai bun alpinist român al momentului, Marius Ionescu, cel mai bun maratonist român, Alexandru Corneschi, campion naţional la 5.000 de metri, şi Mădălina Florea, locul 7 la Campionatul European de Atletism (semimaraton).

Bine-cunoscutul slogan „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!“ se va transforma la 26 martie 2017, prin sport, prin alergare, „Azi, toată ţara e la Timişoara!“. În centrul oraşului de pe Bega va fi organizat SportGuru Timişoara 21k, un eveniment care cuprinde cinci competiţii, semimaraton, semimaraton-ştafetă, cros 10km, cursa populară şi cursa copiilor. Traseul semimaratonului a fost „desenat“ pentru ca frumuseţile oraşului de pe Bega să poată fi apreciate de toti participanţii, va avea startul şi finişul în Piaţa Unirii şi va fi fluent si rapid, în aşa fel încât alergătorii să-şi poată doborî recordurile de timp pe această distanţă.

Cu premii în bani şi produse, cu o categorie specială destinată alergătorilor profesionişti („Elite“), care se pot înscrie gratis dacă au realizat anumite baremuri cerute de organizatori, SportGuru Timişoara 21k vă aşteaptă să vă înscrieţi până la 19 martie pe site-ul evenimentului, pentru a lua parte la cea mai „rapidă“ cursă din Banat. 

Alpinistul Colibăşanu, unul din ambasadorii cursei

Horia Colibăşanu, cel mai bun alpinist român al momentului, este unul din ambasadorii evenimentului de la Timişoara. Horia are la activ şapte vârfuri de peste 8.000 de metri înălţime, toate escaladate fără şerpaşi de altitudine şi fără oxigen suplimentar (stil pur), cinci dintre ele fiind premiere pentru alpinismul românesc: K2 (8.611 metri), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Annapurna (8.091 m) şi Lhotse (8.516 m). Primul optmiar al lui Horia a fost K2, „Muntele Ucigaş“ fiind atins în 2004. Alpinistul SportGuru – BCR Racing Team a mai urcat şi pe Shishapangma (8.027 m) şi Makalu (8.485 m).

Marius Ionescu este cel mai bun maratonist din România, anul trecut terminând maratonul de la Dusseldorf la 30 de secunde distanţă de recordul României pe această distanţă. De două ori consecutiv la Jocurile Olimpice, sportivul SportGuru – BCR Racing Team este singurul român care a alergat trei maratoane în sub 2 ore şi 14 minute: 2:13:33, în 2013, la Hamburg; 2:13:19, în 2015, la Dusseldorf; şi 2.13.00, tot la Dusseldorf, în 2016! În ce priveşte performanţele din mileniul III, Marius Ionescu are cei mai buni „timpi“ din România înregistraţi pe distanţele de 5.000 de metri, 10.000 de metri, semimaraton şi maraton.

Alexandru Corneschi este în „urmărirea“ unui loc în lotul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Japonia, anul trecut sportivul din Botoşani terminând pe podium toate cursele de la Campionatele Naţionale la care a luat startul. A fost campion naţional la 5.000 de metri, vicecampion la 10.000 de metri şi medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de Semimaraton. Rezultate bune a avut şi pe plan internaţional, locul I la Semimaratonul de la Viena şi locul II la cursa de 20 de kilometri Van Alphen (Olanda).

Mădălina Florea a avut un an 2016 foarte bun pe distanţa de semimaraton, deci va fi una din favoritele competiţiei de la Timişoara. La Campionatul European de Atletism, acolo unde a fugit 21,097 km, atleta din Sighişoara a terminat cursa cu un record personal, 71.56, clasându-se pe locul 7. Acceaşi distanţă a parcurs-o şi la Birmingham, concurs pe care l-a şi câştigat. Ambasadoarea noastră, campioană naţională la 10.000 de metri, a fost şi în echipa României de cros, „tricolorele“ primind  în Italia medalia de bronz. 

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat