Avem antrenor la echipa naţională! Cosmin Contra şi Răzvan Burleanu au ajuns la un acord oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Fotbal a anunţat pe siteul oficial că a ajuns la o înţelegere de principiu cu antrenorul Cosmin Contra în privinţa postului de selecţioner.

"Federaţia Română de Fotbal a ajuns la o înţelegere de principiu cu domnul Cosmin Contra în privinţa preluării postului de selecţioner al Naţionalei României.

În data de 14 septembrie 2017, preşedintele Răzvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgenţă al FRF să negocieze cu anumiţi antrenori ocuparea funcţiei de selecţioner al echipei naţionale. Comisia Tehnică a recomandat mai multe nume de candidaţi, iar preşedintele FRF şi-a însuşit aceste propuneri.

Numirea în funcţie a unui nou selecţioner şi detaliile contractului ce urmează a fi încheiat vor fi prezentate Comitetului Executiv şi supuse aprobării acestuia", se arată pe siteul FRF.

Primul timişorean după Pişti Kovacs
Cosmin Contra va fi primul antrenor al naţionalei născut la Timişoara, după Ştefan Kovacs, care a pregătit România în două mandate: 1976-1979 şi 1980. La cei 41 de ani ai săi, Cosmin Contra va figura şi pe lista celor mai tineri selecţioneri pe care i-a avut România în ultimii 60 de ani. E devansat din acest punct de vedere doar de Gică Hagi, care a preluat naţionala la 36 de ani, imediat după ce s-a lăsat de fotbal, şi de Răzvan Lucescu, numit în poziţia de selecţioner la 40 de ani. Nici „Regele“, nici „Juniorul“, nu au avut mandate strălucite, dimpotrivă chiar: cu Hagi am ratat prezenţa la Mondialul din 2002, iar Lucescu cel mic ne-a compromis calificarea la EURO 2012.

Are două rute pentru EURO 2020
Vestea bună pentru Cosmin Contra este că avea la dispoziţie un an până si intre în zona meciurilor care contează, adică partidele de calificare la EURO 2020. Sistemul de calificare e mai complicat: naţionalele vor juca prima dată în Liga Naţiunilor, în toamna anului viitor, iar din martie 2019 vor evolua în preliminarii. 20 de naţionale se vor califica la EURO în urma partidelor din preliminarii, alte patru vor ajunge în urma rezultatelor din nou înfiinţata Ligă a Naţiunilor. În fine, până la partidele de calificare, Cosmin va conduce naţionala în meciurile cu Kazahstan şi Danemarca de luna viitoare, jocuri urmate de o serie de amicale.

Îl „trage“ şi pe Mutu la naţională
Cosmin Contra nu va veni cu mâna goală la naţională. El ar vrea ca prietenul său Adrian Mutu, cel care l-a adus la Dinamo, să preia funcţia de director sportiv al primei reprezentative. „Guriţă“ doreşte de asemenea cooptarea în staff a spaniolului Javi Reyes, actualul preparator fizic de la Dinamo. Cât despre Dinamo, echipa din „Ştefan cel Mare“ ar putea fi preluată de Claudiu Niculescu sau de Vasile Miriuţă, antrenorii de la Voluntari, respectiv Chiajna.
 


Cosmin Contra
Data naşterii: 15.12.1975 (Timişoara)
A jucat la: Poli Timişoara (1993-1996), Dinamo (1996-1999), Alaves (1999 – 2001), Milan (2001.2002), Atletico Madrid (2002-2004), West Bromwich Albion (2004), Poli Timişoara (2005), Getafe (2006-2010), Poli Timişoara (2010-2011 ) 
Meciuri/goluri la echipa naţională: 73 / 7
A antrenat pe: Poli Timişoara (2011), Fuenlabrada (2012), Petrolul (2012- 2014), Getafe (2014-2015), Guangzhou RF (2015), Alcorcon (2016-2017), Dinamo (2017)
A câştigat ca antrenor: Cupa României (cu Petrolul în 2013), Cupa Ligii (cu Dinamo în 2017)

Mai multe pentru tine:
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție