Cosmin Contra, despre plecarea la echipa naţională: „Altă întrebare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSU Craiova şi Dinamo au încheiat la egalitate, scor 2-2, după ce oaspeţii au condus cu 2-0. Ar putea fi ultimul meci al lui Contra pe banca dinamovistă, tehnicianul fiind dorit la echipa naţională.

Cosmin Contra a spus la DigiSport: „Am pregătit meciul să jucăm pe contraatac, să avem spaţii, am jucat cu două extreme cu viteză. Cred că prima repriză am stat bine în teren, dar după 2-0 ne-am retras inexplicabil şi am permis Craiovei să ne domine. A fost un meci tensionat, aşa se întâmplă mereu când jucăm contra Craiovei. Jucăm acasă cu Chiajna şi pe terenul FCSB-ului, două meciuri grele“.

Chestionat asupra şanselor de a prelua naţionala, antrenorul a fost evaziv: „Altă întrebare!“.

Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a declarat la Telekom Sport că mâine va avea loc o întâlnire între cei din Federaţie şi Cosmin Contra. "Duminică va avea loc o discuţie între preşedintele Federaţiei şi Cosmin Contra pentru acest post. Paşii au fost cei normali, întâi a fost contactat clubul, s-au afirmat intenţiile Federaţiei de a lucra cu Contra. Asta nu însemnă că mutarea se va face 100%. Există un acord, dar în acelaşi timp şi o clauză", a declarat oficialul federal Andrei Vochin, la TV Telekom Sport 1. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite