Antrenorul Gică Hagi a sărit din tribună pe bancă şi l-a introdus pe Ianis în echipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gică Hagi, cel care conduce de echipa Viitorul din toate privinţele, şi-a dat jos „masca” şi a stat pe banca tehnică în timpul amicalului cu Panathinaikos.

Gică Hagi i-a oferit 15 minute de joc şi băiatului său Ianis, în amicalul pe care Viitorul l-a pierdut cu 1-0 în faţa celor de la Panathinaikos.
Patron, manager, antrenor. Sunt funcţiile pe care Gică Hagi le îndeplineşte simultan la echipa sa, chiar dacă, oficial, a avut sau are câţiva oameni angajaţi pe aceste posturi. La începutul sezonului, „Regele” a început cu Narcis Răducan manager şi cu Bogdan Stelea antrenor, însă dorinţa lui Gică de a controla „tot ce mişcă” i-a îndepărtat pe cei doi de la Viitorul. Între timp, pe banca tehnică a revenit Bogdan Argeş Vintilă, însă doar cu rol decorativ pentru că Hagi este cel care ia toate deciziile tehnice şi tactice.
„Eu sunt Hagi”, a răspuns Gică la o întrebare legată de imixtiunea sa în activitatea antrenorului, cu bătaie directă la ce i s-a întâmplat „Regelui” la Steaua, când Gigi Becali dorea să se implice peste capul lui.
Cu ocazia amicalului cu Panathinaikos Atena de sâmbătă, Hagi n-a mai fost nevoit să dea indicaţii din tribună jucătorilor, alegând să coboare pe banca tehnică, alături de cel care este, teoretic, antrenor. Gică i-a oferit 15 minute de joc şi băiatului său Ianis, aflat la al doilea amical în tricoul Viitorului. Tânărul fotbalist, 16 ani în octombrie, a purtat pe spate numărul 20 şi numele Hagi jr. „Când îi va veni timpul, va juca şi într-un meci oficial”, a spus tatăl său.
Premiat de Panathinaikos
Panathinaikos Atena a câştigat cu 1-0 meciul cu Viitorul, cu un gol marcat de Giorgos Koutroumpis în minutul 44. Hagi a fost premiat de greci înaintea partidei pentru întreaga sa activitate, în aplauzulele fanilor lui „Pao”. De altfel, Hagi ar fi putut îmbrăca tricoul echipei elene la sfârşitul anilor 90, când a fost cerut cu insistenţă de magnatul greg Gheorghios Vardinogianis. Conform notelor Securităţii, acesta era dispus să ofere 8 milioane de dolari, o sumă uriaşă pentru acele vremuri, pentru a-l avea în echipă pe Gică Hagi. Comuniştii au refuzat să-i dea „dezlegarea” lui Hagi, care a ajuns în cele din urmă la Real Madrid, în 1990, în schimbul a 4 milioane de dolari.
 

Pe cine a antrenat Hagi
În străinătate
2003-04: Bursaspor (et. 1-12)
2003-04: Galatasaray (et. 27-24)
2004-05: Galatasaray (et. 1-34)
2010-11: Galatasaray SK (et. 1-18)
În Liga I
2005-06: FCU Poli Tim. (et. 13-28)
2007-08: Steaua  (et. 1-4, 6-7)
La naţionala României
2001: 4 meciuri, o victorie, 2 egaluri, un eşec

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
27 octombrie, ziua în care, în 1916, s-a încheiat cea de-a doua bătălie de la Oituz. Victoria importantă a trupelor române
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia